monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Ce salariu are Emil Boc și câți bani a câștigat în 2018?

Emil Boc și-a publicat declarația de avere aferentă anului trecut.

În declarația de avere se arată că primarul municipiului Cluj-Napoca are două surse de venit. Una este Primăria Cluj-Napoca, cealaltă Universitatea Babeş-Bolyai (UBB).

Potrivit documentului publicat pe site-ul Primăriei, Emil Boc a obţinut un venit anual de 150.240 de lei de la instituţia pe care o conduce şi 57.696 lei de la Universitatea Babeş-Bolyai.

Familia Boc are un cont în bancă de 309.000 lei, unul în euro cu suma de 3.000 de euro şi unul cu 6.000 de dolari americani.
De asemenea, edilul are numeroase terenuri în Răchițele, proprietăți obținute prin moștenire, o casă tot în localitatea de proveniență și două apartamente în Cluj.

Declaraţia de avere a lui Emil Boc este disponibilă aici.