monitorulcj.ro Menu

Actualitate

O vizită apostolică cu valențe pastorale şi ecumenice, între 31 mai şi 2 iunie 2019. Mesajul Cardinalului Lucian Mureșan și logo-ul dedicat vizitei Papei Francisc

Papa Francisc va veni în România în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, răspunzând astfel invitației autorităților Statului român și a Bisericii Catolice din România, a informat astăzi Biroul de presă al Sfântului Scaun.

Vizita va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma și importante valențe ecumenice sub motto-ul „Să mergem împreună!”. Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureștiul, Iașiul şi Blajul precum şi sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc.

Episcopii catolici din România au primit cu bucurie şi recunoștință vestea vizitei Papei Francisc, îndemnându-i pe credincioși şi pe toți oamenii de bunăvoință să se unească în rugăciune pentru ca acest eveniment să aducă roade bogate în viața spirituală a creștinilor precum şi în favoarea binelui și unității întregii societăți românești.

„Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspirația pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea țării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterității, care să unească energiile creștinilor în favoarea vieții și a valorilor fireşti ale Creației lăsate de Dumnezeu”, a transmis, în Mesajul său, Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România.

Programul detaliat al vizitei Sfântului Părinte va fi publicat ulterior de Vatican. Papa Francisc este al doilea Papă care vine în vizită în România, după Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea care a poposit pe aceste meleaguri în mai 1999.

„Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”: Mesajul Cardinalului Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din România

"Vizita Sfântului Părinte Papa Francisc ne umple inimile de bucurie.

Pentru toți credincioșii catolici este un semn de neprețuită comuniune cu Urmaşul Sfântului Petru care prezidează în caritate comuniunea Bisericii Catolice. Legătura cu Sfântul Părinte, urmaș al lui Petru, conferă sensul unității Bisericii Universale. Mizăm astfel pe o legătură spirituală sfințită în România de fidelitatea credincioșilor în timpurile grele ale persecuției. În acest sens, pentru Biserica Română Unită, Greco-Catolică, întâlnirea cu Papa Francisc primește o încărcătură simbolică foarte profundă.

De la începutul pontificatului său, Sfântul Părinte vorbește în favoarea spiritului de dăruire, a carităţii și respectului ca temei al dreptății. În societatea de azi avem nevoie în primul rând de regăsire interioară. Necesitatea întâlnirii aproapelui devine şi pentru noi o chemare în spiritul căreia vom încerca să ne pregătim pentru marea întâlnire de la sfârşitul lunii mai.

Vizita Papei Francisc din acest an primește în mod evident amprenta pastorală mult așteptată de toți catolicii din patria noastră. În afară de Bucureşti, Papa va merge la Iaşi şi la Blaj, dar se va ruga şi la sanctuarul Maicii Preacurate de la Şumuleu Ciuc. Sperăm, aşadar, ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspirația pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea țării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterității, care să unească energiile creștinilor în favoarea vieții și a valorilor fireşti ale Creației lăsate de Dumnezeu."

Explicație logo ”Să mergem împreună!” Papa Francisc în România

Poporul lui Dumnezeu din România își duce existența sub ocrotirea Maicii Domnului. România este numită adesea „grădina Maicii Domnului”, expresie dragă tuturor credincioșilor, folosită şi de Sfântul Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei sale din 1999. Vizita Papei Francisc preia această amprentă tipic mariană, invitând la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, așa cum indică mottoul „Să mergem împreună!”.

Sfântul Părinte însuși a îndemnat adesea la unirea diferitelor forțe, la  renunțarea la egoism și la acordarea priorităţii binelui comun. Urmașul Sfântului Petru vine în România pentru a invita la unitate, pentru a întări în credință. Într-un context confesional divizat, apelul la unitate primește o importantă dimensiune ecumenică. Culorile utilizate în logo fac trimitere la culorile drapelului național: roşu, galben şi albastru.