monitorulcj.ro Menu

Actualitate

O legendă vie va urca în ianuarie pe scena Filarmonicii Transilvania

Primul concert al anului îl aduce pe scena din Cluj pe Eric Terwilliger, care e, la propriu, una dintre legendele vii ale cornului.

Sub bagheta dirijorului Mihnea Ignat, concertul din 11 ianuarie, de la Auditorium Maximum, continuă, într-un fel, atmosfera vieneză a concertului de Anul Nou: Simfonia nr. 1 în Re major, Clasica, a lui Prokofiev, se cheamă așa fiindcă face aluzie la clasicismul vienez, iar Richard Strauss și-a compus lucrarea din programul serii la Viena. În ceea ce-l privește pe Mozart, acesta a compus Simfonia nr. 36, Linz, în drum spre Viena, când s-a oprit la Linz. Va fi, deci, o seară de inspirație vieneză.

Despre Simfonia clasică a lui Serghei Prokofiev, celebrul Leonard Bernstein spunea: „Cred că este singura piesă la care am râs vreodată”. Una dintre cele mai iubite lucrări ale compozitorului rus, Simfonia combină, în modul cel mai ingenios cu putinţă, limbajul muzical caracteristic compozitorului clasic Joseph Haydn cu modernismul recunoscut al lui Prokofiev. Rezultă de aici o lucrare muzicală exuberantă, satirică pe alocuri şi, în mod neîndoielnic, plină de umor şi naturaleţe.

A doua lucrare a serii, respectiv Concertul nr. 2 pentru corn, în Mi bemol major, TrV 283, compusă de Richard Strauss în timp ce se afla la Viena, este un omagiu pe care compozitorul l-a adus tatălui său, ce fusese prim cornistul Operei Curţii de la München. Dovadă incontestabilă a maturităţii muzicale la care ajunsese Strauss în momentul conceperii acestei lucrări, în 1942, Concertul face trimitere, prin rezonanţele mozartiene şi multiplele apeluri la vânătoare (de altfel, funcţia originală a acestui instrument), la o lume mai puţin complicată decât cea în care trăia Strauss şi care era dominată de războaiele ce au schimbat-o pentru totdeauna.

Simfonia nr. 36 în Do major, KV 425, de Wolfgang Amadeus Mozart, a fost scrisă când compozitorul s-a oprit, în drumul său spre Viena, pentru câteva zile în oraşul austriac Linz, de unde provine şi denumirea lucrării. Deşi a fost scrisă în doar patru zile, nimic din ea nu trădează graba cu care Mozart a pus-o pe hârtie, ci, dimpotrivă, se remarcă drept cea mai complexă şi elaborată simfonie pe care compozitorul o realizase până la acel moment.