monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Naşterea Domnului: Crăciunul în Transilvania - tradiţii şi superstiţii

Crăciunul este, pe lângă o sărbătoare creştină, o perioadă a unor tradiţii şi superstiţii transmise din generaţie în generaţie. Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele bogate sunt nelipsite în toate colţurile României, în special la sat, acolo unde obiceiurile se păstrează mai bine.

Sărbătoarea Crăciunului înseamnă, la nivel mai general, timp petrecut cu familia, petreceri, cadouri, bucurie, însă există unele obiceiuri care variază în funcţie de ţară şi de istoria fiecărui popor.

Lingviştii nu s-au pus de acord cu privire la originea cuvântului "Crăciun". Unii spun că ar fi moştenit din latinescul "creationem", "creaţie" sau "naştere", alte izvoare istorice sugerează că la originea sa se află un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinainte de romanizarea Daciei. Alţi specialişti spun că ar proveni din slavă. Cel puţin opt sensuri diferite au fost asociate acestui cuvânt de-a lungul timpului.

Crăciunul este şi o perioadă a tradiţiilor şi superstiţiilor transmise din generaţie în generaţie. În toate zonele istorice ale României, în centrul sărbătorilor de iarnă se află familia şi credinţa într-un an mai bun şi mai prosper.

În seara de Ajun, casele sunt curate şi pregătite în aşteptarea colindătorilor. Colindul este cel mai larg răspândită tradiţie de Crăciun, alături de împodobirea bradului.

Transilvania

În satele din Maramureş, colindătorii pornesc pe uliţe în Ajunul Crăciunului şi sunt răsplătiţi cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu "Steaua" şi cu "Capra", reprezentaţii răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărţii "Tradiţii de Crăciun" realizate de Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie Bucureşti.

Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este "Jocul Moşilor", la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le iese în cale este "croit" de biciul "moşilor". "Moşii" maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun.

O altă tradiţie nelipsită în acest colţ al României este "Viflaimul" - o piesă de teatru popular în care este recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce vestesc naşterea lui Iisus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol, în care apar personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea, dracul, moşul, străjerul şi mulţi alţii, în funcţie de cât de mare este ceata.

Tot aici, de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut. Cei care au animale şi păsări în gospodărie obişnuiesc să le dea mâncare pe săturate şi o bucată de aluat dospit, despre care se spune că le-ar feri de boli.

În unele zone, în Ajunul Crăciunului încă se mai leagă pomii fructiferi cu paie pentru a fi mai roditori în anul care vine. Cei superstiţioşi ung cu usturoi vitele, la coarne şi la şolduri, pentru a alunga spiritele rele. Din străbuni se spune că, dacă vitele se culcă în seara de Ajun pe partea stângă, este semn că iarna va fi lungă şi geroasă.

Tot în Transilvania, se mai păstrează încă, în satele de pe Târnave, "butea feciorilor". Băieţii se strâng în ceată pentru a aduna, încă din zilele de post, vin pentru petrecerea din ultima săptămână a anului. Ceata de colindători este organizată după reguli complicate şi fiecare membru are un rol (ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic).

Tot în această zonă se cântă un colind cu rădăcini de peste două milenii, intitulat "Împăratul Romei". Colindul redă contextul istoric al naşterii lui Iisus, în timpul împăratului roman Octavian Augustus şi descrie momentul venirii celor trei magi de la Răsărit cu daruri - aur, smirnă şi tămâie.

În satul Limba, din judeţul Alba, se păstrează încă un vechi obicei - "Piţăratul". Denumirea vine de la "piţărău" - colacul pe care cei mici îl primesc atunci când merg la colindat. El este făcut din aluat care rămâne de la pâine sau de la cozonaci.

În comuna Ilva Mare din Bistriţa-Năsăud, în Ajunul Crăciunului pornesc prin sat "belciugarii" - tineri costumaţi în capră, soldat, urs, preot, jandarm, doctor, mire şi mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă. Obiceiul nu este specific creştinismului, dar oamenii de pe Valea Ilvelor cred că gospodăria în care joacă "belciugarii" va fi una bogată în anul care vine. De aceea, toată lumea îi aşteaptă şi îi răsplăteşte.

La Sălişte, în judeţul Sibiu, se păstrează o tradiţie veche din anul 1895. În seara de Ajun, cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcaţi în costume populare. Colindatul începe cu casa primarului şi a preotului, după care feciorii pornesc din casă în casă, până dimineaţă, iar la final se duc direct la "ceată", unde colindă "gazda".

În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după încheierea slujbei, fiind ascultaţi de tot satul.

În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar şi din localităţi de dincolo de munţi, din judeţele Vâlcea şi Argeş, sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Sălişte, care se ţine anual încă de la 1895, cu o singură întrerupere, de zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare ceată îşi prezintă jocurile tradiţionale şi mesajul, după care se prind cu toţii în Hora Unirii.