Actualitate

ATENȚIE, părinți și profesori! Vedeți aici ERATELE MANUALELOR GREȘITE de Editura Didactica! GALERIE FOTO

Manualele pline de greșeli realizate de editura unică a statului sunt “corectate” prin erate publicate separat de editura din subordinea Ministerului Educației. Din lista de erate lipsește cea pentru Manualul de Matematică de clasa a VI-a.

Vezi cum arată fișele după care elevii ar trebui să detecteze informațiile greșite din manualele școlare și să învețe corect.

  • Amintim că toate manualele realizate anul acesta de Editura Didactică și Pedagogică sunt făcute pe 24 milioane lei, în baza unui contract atribuit direct de către Ministerul Educației editurii din subordine, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională înființarea editurii.


  • Nici până astăzi Ministerul Educației nu a făcut publice contractele încheiate cu EDP și Monitorul Oficial, prevalându-se de existența unor clauze de confidențialitate, deși este vorba despre bani publici dați de instituții ale statului pentru realizarea de manuale școlare către alte instituții ale statului

Editura Didactică și Pedagogică a publicat pe site-ul său 5 erate la manualele pe care le-a realizat anul acesta. Eratele sunt pentru două manuale de Biologie de clasa a VI-a, un manual greșit de Istorie de clasa a VI-a, un manual de Matematică și explorarea mediului clasa I și un Manual de clasa Limba și literatura română clasa a VI-a.


Manualele digitale promise de Editura Didactică și Pedagogică nu sunt publicate pe manuale.edu.ro nici până la această oră.

Rămân în variantele tipărite ale manualelor toate greșelile, inclusiv fotografia cu inima și ficatul puse greșit, la fel și întrebarea: “Cine și cum se produce urina?”


 

Pentru Manualul de Matematică de clasa a VI-a – EDP nu a publicat nici o listă de erate


Edupedu.ro a scris pe larg despre greșelile din unul dintre manualele de Matematică de clasa a VI-a scoase de editura unică a Ministerului Educației.  Exerciții fără înțeles, probleme care nu pot fi rezolvate, operații greșite sau date incomplete. Vezi aici lista de greșeli

Amintim că manualul de Geografie de clasa a VI-a realizat de Editura Didactică și Pedagogică a avut cele mai grosolane greșeli: Turnu Măgurele era poziționat pe hartă în locul orașului Drobeta-Turnu Severin, Marea Moartă era în loc de Marea Roșie, Insula Tasmania era numită “Vanuatu”, un stat nu exista.


Ministerul Educației a cerut atunci Editurii Didactice și Pedagogice să retipărească în totalitate manualul școlar.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter