Actualitate

Primii paşi pentru dezvoltarea zonei Sopor, cartierul care va întrece Mănăşturul

Primăria Cluj-Napoca urmează să lanseze în 2019 un concurs de soluții pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ) Sopor cu scopul de a dezvolta acest nou cartier. Vorbim de o zonă de aproape 250 de hectare, iar premiile ajung la peste 3 milioane de lei.

Consilierii locali vor aproba în şedinţa de miercuri organizarea unui concurs de soluţii pentru “Plan Urbanistic Zonal Sopor”.

Potrivit proiectului, premiul I - contractul de proiectare – are o valoare estimată de 2,8 milioane lei fără TVA (proiectare plus studii), premiul II - 120.000 lei, iar premiul III are o valoare de 70.000 lei.


Concursul de soluții va fi lansat în 2019 în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România – Filiala Transilvania (OAR-T).

De 20 de ani, Calea Sopor nu a fost niciodată asfaltată. Strada, lungă de patru kilometri, se transformă într-o mare masă de noroi după ce plouă. Modernizarea străzii Calea Soporului a fost subiectul a numeroase reclamaţii şi sesizări către conducerea Primăriei, de-a lungul anilor.


În urmă cu patru ani, în semn de protest, cetățenii de pe Soporului au ieșit în stradă cu roabe, materiale de construcții, lopeți și alte utilaje ca să le arate autorităților că sunt în stare să își repare singuri drumul.

În martie 2016, primarul Emil Boc s-a deplasat pe Calea Soporului, lovită de inundaţii, şi a promis asfaltarea străzii.


În iunie 2018, Boc spunea că municipalitatea va contracta un credit de 25 de milioane de euro pentru modernizarea străzii Soporului care va avea patru benzi.

„Să știți că Soporul, toată zona pe care o avem în Cluj, este un cartier de dimensiunea Mănășturului. Nu numai artera Soporului, ci tot ce înseamnă zona respectivă ca dimensiune, ca suprafață, este comparabilă cu Mănășturul. Și atunci am dispus în felul următor: primăria trebuie să-și asume să facă un plan urbanistic integrat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților, prin concurs de soluții, în care acuma, când cartierul nu este constituit încă, să stabilim unde este drumul de patru benzi, cu servituțile existent, unde este centrul de cartier, unde sunt străzile care conectează diverse părți, unde e școala, unde e grădinița, unde e supermarketul, unde e spitalul sau centrul medical, unde e parcul și locul de joacă pentru copii, pentru că dacă lăsăm numai privații să-și facă PUZ-uri individuale ei pierd din ansamblu pădurea. Fiecare își vede copacul, dar nu vede pădurea. Obligația de a da o formă mare cartierului revine municipalității. Și de aceea acum am dat drumul la acest PUZ mare al Soporului care să stabilească foarte clar toate aceste dimensiuni și să se construiască după un plan prestabilit. Nu putem să mergem invers, să lăsăm privatul să vină să pună tot câte un bloc, câte o alee, un trotuar și după aceea să nu avem o viziune integrată. De aceea chiar dacă asta va însemna o anumită temporizare a lucrărilor fără a le opri, dar primăria își asumă această sarcină de a face în cartierul Sopor, inclusiv de a lua acel credit pentru modernizarea străzii care va costa probabil peste 25 de milioane de euro. Este un drum cu patru benzi, unul principal pentru Soporului după care evident conexiunile și conectarea cu centura metropolitană”, spunea Boc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter