monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Cristian Tudor Popescu: „Nu de ungurii din Ardeal mi-e frică, ci de ce vor zice românii din Ardeal”

„Dacă România merge acum pe calea pe care o împing Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov, Ștefănescu, Rădulescu și compania, adică împotriva Uniunii Europene, spre scoaterea de facto din Uniunea Europeană, Transilvania nu va urma această cale”, a spus joi seara la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Sursă foto: republica.ro

„Dacă ne ducem în șanț în raport cu drumul față de Uniunea Europeană, sau ne ducem într-o parcare laterală, cu coji de pepeni, hârtii, semințe, PET- uri aruncate pe jos, ne parcăm acolo, Transilvania nu va face asta”, a subliniat jurnalistul, care este de părere că Transilvania ar fi putut să devină o Elveție a Balcanilor, fără să se unească neapărat cu România.

„Transilvania, înainte de a se uni cu România, era într-un soi de uniune europeană. România nu era. România era un stat cu șapte milioane de locuitori, un stat singuratic, în vreme ce Transilvania făcea parte dintr-un imperiu cu 40-50 milioane de locuitori, un imperiu european, care era un fel de Uniune Europeană. Firește, nu era democratică, nu era organizată cum e Uniunea Europeană de azi. Era un imperiu, dar era o structură europeană, cu administrație, cu educație, cu instituții europene. Și Transilvania făcea parte din ea. (…)

Noi ne gândim că frații transilvăneni au venit așa, de la sine, la România. Nu e adevărat, s-au gândit mult până să vină aici. Demersurile lor, vreme de decenii, au fost nu în sensul unirii cu România, ci în sensul de a obține un statut egal în interiorul monarhiei austro-ungare, de a nu mai fi discriminați, de a nu mai fi asupriți și deznaționalizați. Hotărârea de a se uni cu România a fost luată datorită, cu toate ghilimelele, Ungariei, datorită autorităților ungare și a programului pe cât de sălbatic, pe atât de idiot de deznaționalizare aplicat nu numai românilor, ci tuturor, slovacilor, croaților, tuturor celor pe care îi stăpâneau.

 Altfel, dacă studiezi puțin istoria, constați că Transilvania ar fi putut să devină, dacă ungurii nu ar fi dus acea politică cruntă și falimentară împotriva lor, ar fi putut Transilvania să devină o Elveție a Balcanilor, cu români, unguri, germani, multiculturală, multietnică, multiconfesională. Asta ar fi putut să fie Transilvania fără să se unească neapărat cu România. Și de ce am spus asta? Pentru că dacă România merge acum pe calea pe care o împing Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov, Ștefănescu, Rădulescu și compania, adică împotriva Uniunii Europene, spre scoaterea de facto din Uniunea Europeană, Transilvania nu va urma această cale. Nu o va urma. Transilvania a fost obișnuită să fie o țară europeană foarte mult timp, spre deosebire de celelalte două țări române și nu va accepta așa ceva.

Așa că mie nu mi-e așa de teamă de proiectele autonomiste ale UDMR-ului, nu de ungurii din Ardeal, ci de ce vor zice românii din Ardeal. Așa cum pleacă milioane de români, acum avem cea mai mare diaspora din Europa, așa cum ar putea la un moment dat să plece cu țară cu tot. Pentru că dacă ne ducem în șanț în raport cu drumul față de Uniunea Europeană, sau ne ducem într-o parcare din asta laterală, cu coji de pepeni, hârtii, semințe, PET- uri aruncate pe jos, ne parcăm acolo, Transilvania nu va face asta”, a spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu.