Actualitate

Târgul de Crăciun din Florești se ÎNCHIDE?

Floreștenii se îngrijorează că Târgul de Crăciun s-ar putea închide, iar grijile lor sunt întemeiate.

Târgul de Crăciun din Florești s-a deschis în data de 24 noiembrie a acestui an, iar căsuțele, luminițele, brazii, trebuiau să păstreze atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă până după Revelion.

Acum, însă, primele semne că Primăria nu poate face față unor asemenea cheltuieli sunt din ce în ce mai au apărut. Căsuțele cu bunătăți au început să se închidă, mirosul vinului fiert nu se mai simte, iar floreștenii nu pot decât să își pună întrebări.


„Gata și cu Satul lui Moș Crăciun din Florești. Trecând spre casă acum seara am văzut că adunau căsuțele. Cele de mâncare erau strânse deja. Păcat... sper să mai rămână ceva acolo, amenajat, pentru copii...”, a spus o floreșteancă.

Tot printre floreșteni circulă zvonul că motivul pentru care Moș Crăciun își face bagajele și pleacă din comună este că oamenii nu vizitează târgul.


Reprezentanții administrației locale au fost foarte evazivi când au fost întrebați dacă zvonul este adevărat.

„Eu nu am cunoștințe că s-ar închide. Firma care se ocupă ar trebui să știe mai multe”, a spus viceprimarul comunei Florești, Bogdan Pivariu.


Evenimentul este organizat de GD Events, o firmă despre care nu se știe mare lucru și cu care nu am putut lua legătura pentru a oferi mai multe informații.

abonare newsletter