monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Borhanciul rămâne blocat. Strada Brâncuși nu se mai lărgește, iar de sens giratoriu nu mai poate fi vorba

La începutul anului, Primăria a spus “stop joc” construcțiilor în cartierul Borhanci după ce studiile au arătat o depășire cu 126% a traficului. Până la construirea centurii metropolitane, municipalitatea a promis că va lărgi zona printr-un nou sens giratoriu. Acum, planurile Primăriei au fost date peste cap.

sursa foto radiocluj.ro

În Borhanci, planurile Primăriei de construire a unui sens giratoriu și de extindere a străzii Brâncuși mai au de așteptat. Viceprimarul Dan Tarcea spune că blocajul vine de la București.

“În Borhanci suntem în același stadiu pentru că nu am găsit și nu avem cadru legal prin care să putem face investiția pe terenul celor de la USAMV. Pentru USAMV, ca să poată face această investiție sau să putem face această investiție, terenul USAMV trebuie trecut în proprietatea municipiului Cluj-Napoca sau să avem un drept asupra acestui teren. Universitatea nu ne poate da un drept asupra acestui teren pentru că el are un statut special. Avem nevoie de aprobarea Guvernului care să fie validată în Parlament. Terenul e înregistrat în domeniul statului, iar USAMV are un simplu drept de folosință și administrare. Avem două variante, ori face USAMV această investiție, dar astăzi nu are acești bani să o facă, ori facem un parteneriat, dar pentru acest parteneriat aveam nevoie de avizul Guvernului și Parlamentului. Zona este blocată. USAMV are toată deschiderea ca să putem rezolva acest lucru. Blocajul nu vine de la noi, ci din București. Căutăm soluții pentru deblocarea acestui proiect, și noi suntem blocați cu PUZ-ul nostru pentru cartierul Tineretului, un cartier care urmează să îl realizăm în Borhanci”, a comentat Dan Tarcea.

Viceprimarul Dan Tarcea spunea în luna februarie că în zona Borhanci, toate PUZ-urile și toate studiile de oportunitate sunt blocate “până nu se găsesc soluții și până nu se deblochează proiectul centurii metropolitane și până nu avem alte soluții de a ieși din cartier nu vom da drumul la niciun PUZ”.

În ultimele luni, Emil Boc s-a lăudat cu lărgirea intersecției Brâncuși-Borhanci.

“Pe Borhanci mulțumesc USAMV pentru deschidere. Și acolo suntem pe direcția corectă, când reușim să lărgim intersecția de la intersecția Borhanci cu Romul Ladea și cu Brâncuși. Degeaba dăm drumul la proiecte imobiliare că ajung oamenii să se blocheze la ieșirea din Borhanci. Urmează USAMV să facă procedurile legale de a acorda terenul pentru a se lărgi și de a se crea un sens giratoriu acolo, deci sper că până la sfârșitul verii să poată fi rezolvată și problema din Borhanci. Se va lărgi ieșirea în Brâncuși și va fi evident și un sens giratoriu tocmai ca să permită corelarea cu celelalte străzi care sunt acolo: Brâncuși, Fagului, Romul Ladea și Borhanci”, spunea Boc în luna mai.