Actualitate

Episcopii catolici din România, în vizită la Papa Francisc

Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla Florentin Crihălmeanu, împreună cu întregul Episcopat al Bisericii Romano Catolice şi Greco-Catolice din România şi Republica Moldova, participă în perioada 5-10 noiembrie 2018, la vizita ad limina apostolorum la Roma.

Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România vor efectua, în perioada 5-10 noiembrie 2018, vizita ad limina apostolorum, la Roma, în cadrul căreia se vor întâlni cu Papa Francisc și cu reprezentanți ai diferitelor oficii din Curia Romană.

“Vizita ad limina apostolorum (în traducere: la mormântul Apostolilor) este vizita periodică pe care episcopii unei Conferințe episcopale o fac împreună la mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, „stâlpii” Bisericii, şi la Urmaşul lui Petru, pentru a fi întăriţi de el în credinţă şi pentru a exprima comuniunea lor ierarhică cu Suveranul Pontif. Conferința Episcopilor din România îi reunește pe toți episcopii romano-catolici şi greco-catolici din ţara noastră şi exprimă unitatea Bisericii locale și comuniunea cu urmașul lui Petru, Sfântul Părinte.


Aceasta este cea de a cincea vizită ad limina apostolorum a Conferinţei Episcopale Române după 1990, şi prima la actualul Suveran Pontif, Papa Francisc. Episcopilor din România li se va alătura, în această vizită, şi PS Anton Coşa, Episcop romano-catolic al Diecezei de Chişinău, în Republica Moldova”, se arată într-un comunicat de presă.  

Ultima vizită ad limina apostolorum a episcopilor români la Sfântul Scaun, înainte de intrarea ţării sub dominaţie comunistă, a avut loc în 1937. Vizitele au fost reluate după căderea regimului comunist: episcopii au fost de trei ori la Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea – în 18-22 martie 1991, 2-8 decembrie 1996 şi 24 februarie-1 martie 2003 –, şi o dată la Papa Benedict al XVI-lea, în 8-13 februarie 2010.

Ultimele Stiri
abonare newsletter