monitorulcj.ro Menu

Actualitate

12.000 de clujeni au adunat gunoaie cu ocazia Zilei de Curățenie Națională

Cei 12.000 mii de clujeni care s-au oferit voluntari să facă ordine și curățenie în județ au reușit să adune 13.000 mii de saci cu deșeuri, fiind abia pe locul opt în topul județelor cu cei mai harnici români.

Sursă foto: radiocluj.ro

15 septembrie a fost Zi de Curățenie Națională în România. Românii şi-au pus mănuşile, au luat saci şi au participat la “Let`s Do It, România!”, cea mai mare mobilizare de voluntari din ţară, cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale. Încă de la primele ore ale dimineţii, sute de voluntari au venit la punctele de înregistrare, iar acţiunea s-a încheiat în jurul orei 15:00, când partenerii de la salubritate au început colectarea sacilor în vederea valorificării resurselor.

Din județul Cluj au participat 12.000 de persoane, reușind să adune puțin mai mult de un sac de deșeuri de persoană, clasându-se astfel pe locul 8 în topul județelor, la o distanță considerabilă, atât ca număr de voluntari, cât și ca număr de saci cu deșeuri adunați.

O primă estimare arată că 338 038 de voluntari au curățat 467 453 saci cu deșeuri în România. În topul județelor cu cei mai mulți voluntari se regăsesc Maramureș (32 142 voluntari – 21008 saci), Botoșani (25 600 voluntari – 21000 saci), Bihor (23 000 voluntari – 30 000 saci), Gorj (21 540 voluntari – 55 000 saci), Suceava (21 256 voluntari – 23381 saci), Dolj (20 000 voluntari – 38 500 saci), Vaslui (14 040 voluntari – 18 750 saci), Cluj (12 000 voluntari – 13 000 saci), Mureș (11 453 voluntari – 18 730 saci), Giurgiu (10 115 voluntari – 14 000 saci).

La curățenie au participat peste 1200 de primării, școli din toată țara, instituții județene, alături de companii, ong-uri și centre de plasament. De asemenea, sute de soldați ai Armatei Române, angajați ai Poliției, Pompierilor, Jandarmeriei Române au luat parte la Ziua de Curățenie Națională, dar și angajați ai penitenciarelor și deținuți.