Actualitate

România este printre ţările-membre UE cu cele mai puţine instituţii de credit

În ţările membre Uniunii Europene, care nu fac parte din zona euro, există 29 de bănci centrale şi 6.160 de instituţii de credit, se arată în datele de pe luna iulie centralizate de Banca Central Europeană (BCE).

În acelaşi timp, în zona euro există 20 de bănci centrale şi 4.670 de instituţii de credit. În categoria instituţiilor de credit au fost incluse nu doar băncile, ci şi instituţiile financiar nebancare (IFN-uri), firmele de brokeraj sau fondurile de investiţii.

Raportat la nivelul întregii Uniuni, cel mai mic număr de instituţii de credit a fost raportat în Slovenia, cu 17 astfel de instituţii. Urmează Malta (25 de instituţii de credit), Bulgaria (26 de instituţii de credit), Slovacia (27 de instituţii de credit) şi Ungaria (28 de instituţii de credit). În România, numărul raportat de instituţii de credit este de 37.


La polul opus se află Danemarca, cu un număr de 1.599 de instituţii de credit - de altfel şi cel mai mare din UE -, Polonia (648 de instituţii de credit), Austria (570 de instituţii de credit), Italia (517 de instituţii de credit) şi Franţa (415 de instituţii de credit).

Etichete: credit
Ultimele Stiri
abonare newsletter