Actualitate

Zeci de căței din toată țara caută trufe în ring la Cluj

45 de câini de diverse rase provenind din mai multe judeţe participă, duminică, la Cluj-Napoca, la „Trufarium”, un eveniment mai mult decât inedit, pentru iubitorii de animale. Cățelușii cu cel mai fin nas, își demonstrează calitățile în cadrul concursului de căutat trufe în ring.

Organizatorul concursului, Ioana Pop, a declarat presei că, în cadrul competiţiei, au loc trei probe, liberă, aport şi pe echipe, la care participă căţeii înscrişi.

„Concursul Trufariu>, primul concurs naţional de căutat trufe în ring din Transilvania, se desfăşoară pe trei categorii de vârstă şi trei probe – baby: până la 7 luni inclusiv – probă liberă, junior: între 8 şi 12 luni – probă liberă şi probă aport, adulţi, căţei mai mari de 1 an – probă liberă şi probă aport, animalele participând şi la proba pe echipe. Participă 45 de căţei din toată ţara de diverse rase, veniţi din Hunedoara, Bistriţa, Piatra Neamţ, Giurgiu sau Sălaj care trebuie să caute 8 trufe îngropate la o adâncime de 5 cm la proba individuală şi 14 trufe la proba de echipe. Căţelul caută trufa, sapă după ea cu lăbuţele şi o aduce stăpânului, sunt trufe de sezon, trufe negre, dar sunt dresaţi şi pentru trufa albă, unde tehnica este diferită, căţelul găseşte trufa şi stăpânul trebuie să sape după ea”, a spus Pop, informează Mediafax.


Potrivit acesteia, kilogramul de trufe negre costă 50 de euro, iar cele albe se vând cu preţuri cuprinse între 1.000 şi 5.000 de euro.

„Dresajul pentru câinii căutătorii de trufe începe la trei luni, sunt obişnuiţi de mici cu mirosul de trufă, sunt multe lucruri de care trebuie să se ţină cont în dresarea unui astfel de căţel, care trebuie să asculte foarte bine de stăpân, pentru că mergem cu ei în pădure şi trebuie să stea aproape, disciplina de bază fiind foarte importantă”, a precizat organizatorul concursului.


Cornel Pop s-a prezentat la concurs cu o echipă de trei câini din rasa lagotto, care este mai ascultătoare, aceasta având în componenţă doi pui de 7 luni şi un adult.

„Dresajul necesită destul de mult timp pentru a-l aduce la un stadiu bun. De câţiva ani ca un hobby mă ocup cu căutarea de trufe, am găsit câteva kilograme în ultimii ani, sunt greu de găsit, dar facem şi pentru plăcerea de a fi în natură. E destul de greu de dresat un câine pentru trufe, toţi câinii au miros bun, dar sunt anumite rase care au un nas mai fin, înseamnă o activitate în echipă, un conducător şi câinele lui”, a explicat Pop.


Premiile „Trufarium” constă în instrumente pentru săpat trufele în pădure.

Etichete: trufe caini concurs
abonare newsletter