Actualitate

Banda dedicată autobuzelor a început să se deterioreze - FOTO

La doar un an de zile după punerea în funcțiune a benzii dedicate mijloacelor de transport în comun, asfaltul a început să se deterorieze.

Sursă foto: Facebook Info Trafic Cluj Sursă foto: Facebook Info Trafic Cluj

În zona Sora, pe banda dedicată autobuzelor, care merge din Piața Avram Iancu până pe strada Memorandumului, asfaltul s-a stricat, probabil din cauza căldurii, dar și a greutății mijloacelor de transport în comun.

Acest lucru a dus la o serie de comentarii pline de nemulțumire din partea clujenilor, care acuză administrația locală de „muncă de mântuială”, mai ales că în aceasă zonă au fost făcute reparații în urmă cu doar câteva săptămâni.


„Dacă țineți bine minte, a fost făcută pe o ploaie de mama focului, deci cât să țină? Lucru de mântuială, made in România! Ați văzut vreun drum în țară făcut să țină o veșnicie? Eu zic că nu prea”, a spus Alex Oltean, un clujean.

Desigur, comparația cu alte țări europene nu a întârziat să apară în discuțiile pe tema asfaltului.


„Cum de, în țări unde avem temperaturi mult peste Cluj și un trafic greu, asfaltul rezistă? Lucrul ieftin e scump. Abonamentul e rentabil doar pentru cine e abonat”, a adăugat Paul Moldovan.

De asemenea, unii clujeni spun că drumul este în această situație de câteva zile bune și nu a luat nimeni nicio măsură, cel mai probabil din cauza zilelor libere.

Ultimele Stiri
abonare newsletter