Actualitate

Au început controalele pe lacul Tarnița. 100 de ambarcațiuni depistate cu nereguli

Autoritatea Navală Română, Garda de Mediu, polițiștii și ISU Cluj au desfășurat o acțiune de două zile pe lacurile de acumulare Beliș-Fântânele și Tarnița, unde au constat mai multe infracțiuni și au aplicate mai multe sancțiuni contravenționale.

“De asemenea, au fost identificate peste 100 de ambarcațiuni de agrement, motovehicule nautice și pontoane plutitoare propulsate, care nu prezentau elemente de înmatriculare sau înregistrare pentru care s-a solicitat punerea în legalitate”, transmite IGPR.

În zilele de 4 și 5 august, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică și a Direcției de Poliție Transporturi, polițiștii au acționat pe lacurile de acumulare Beliș-Fântânele și Tarnița pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite din domeniul transportului naval, silviculturii, pisciculturii și protecției mediului.


Activitățile s-au desfășurat împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Autorității Navale Române – Oficiul de Căpitănie Dej și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

“În urma activităților desfășurate, au fost constatate 6 infracțiuni pedepsite de Legea regimului naval și au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale  în valoare totală de 1.000  de lei.  Contravențiile aplicate au vizat încălcări ale legislației privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și și a celei privind regimul transporturilor navale. De asemenea, pe malurile celor 2 lacuri au fost identificate peste 100 de ambarcațiuni de agrement, motovehicule nautice și pontoane plutitoare propulsate, care nu prezentau elemente de înmatriculare/înregistrare, motiv pentru care i s-a solicitat reprezentantului Oficiului de Căpitănie Dej să ia măsurile necesare punerii în legalitate”, se arată într-un comunicat al IGPR.


Reamintim că după dispariția directorului APIA Cluj Adrian Zaharia în lacul Beliş-Fântânele, după ce acesta a căzut dintr-o barcă, autoritățile spunea că vor demara controale în zonă.

abonare newsletter