monitorulcj.ro Menu

Actualitate

David Ciceo, membru în Consiliul Director al Airport Council Europe

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj anunţă că odată cu Adunarea generală a Airport Council Europe care a avut loc la Bruxelles, David Ciceo, directorul general al aeroportului a fost ales membru în Consiliul Director al organizației pentru următorii 3 ani.

“Alegerea lui David Ciceo în board-ul European reprezintă o realizare importantă pentru aviația civilă din România,  o recunoaștere a performanțelor  manageriale  deosebite obținute în dezvoltarea Aeroportului Internațional Cluj și de asemenea o apreciere  a activității sale pe plan internațional.

Airport Council International  Europa reunește peste 500 de aeroporturi și prin activitatea sa are o influență importantă în stabilirea strategiei de dezvoltare în industria aeroportuara, adoptarea legislației europene specifice  și colaborarea cu ceilalți parteneri din aviație”, spun reprezentanţii Aeroportului Cluj.

Având în vedere că aproximativ  80% din legislația aplicabilă aeroporturilor din România este legislația Europeană, reprezentarea în Consiliul Director al organizației va reprezenta un avantaj semnificativ pentru Aeroportul Internațional Cluj și pentru  aeroporturile din România.

Al 5-le-a cel mai bogat om din Rusia, în boardul organizaţiei
 
Alături de directorul Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, in boardul Airport Council International Europe, a mai fost ales din partea regiunii Est Dmitry Kamenshchik, directorul şi proprietarul aeroportului Domodevo Moscova. Dmitry Kamenshchik este al 5-le-a cel mai bogat om din Rusia.