Actualitate

Dacian Cioloș - Loialitatea oamenilor nu se câștigă asmuțindu-i împotriva semenilor

Fostul premier Dacian Cioloş a afirmat, luni, referindu-se la mitingul de sâmbătă din Piaţa Victoriei organizat de PSD - ALDE, că "loialitatea oamenilor nu se câştigă asmuţindu-i împotriva semenilor". El a precizat că mulţi dintre cei aduşi în Piaţa Victoriei sâmbătă "au fost trataţi cu condescendenţă şi în cel mai bun caz cu indiferenţă de cei care le cer votul odată la câţiva ani".


"Când vrei să stăpâneşti prin teamă şi agresivitate, ajungi doar să fii dominat de aceste stări. Şi să nu mai vezi realitatea decât prin prisma acestor trăiri. Dar loialitatea oamenilor nu se câştigă asmuţindu-i împotriva semenilor. Acest gest e doar un semn în plus de slăbiciune şi de egoism", a scris Cioloş pe Facebook.
În opinia sa, "libertatea unora nu poate fi câştigată cu preţul sărăciei altora".
"Mulţi dintre cei aduşi în piaţă sâmbătă au fost trataţi cu condescendenţă şi în cel mai bun caz cu indiferenţă de cei care le cer votul odată la câţiva ani şi care apoi guvernează şi îşi fac legi pentru ei. Dacă am ceva să-mi reproşez, este că nu am sesizat dimensiunea acestei drame mai devreme. Libertatea unora nu poate fi câştigată cu preţul sărăciei altora. Dar asta e lecţia mea, a multora dintre noi, poate. Lecţia domnului Dragnea sper să o înveţe singur", a mai afirmat Cioloş.
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter