Actualitate

Fanny Ardant, la Cluj: Nu voi face niciodată parte dintr-o mişcare anume; viaţa e plină de contradicţii

Actriţa franceză Fanny Ardant a declarat, la Cluj-Napoca, sâmbătă, că nu va face niciodată parte dintr-o mişcare anume, deoarece "viaţa e plină de contradicţii".

Ardant va primi, în cadrul Galei Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), premiul pentru întreaga carieră. E a vorbit, într-o conferinţă de presă, despre motivaţiile sale artistice, despre momente esenţiale ale carierei sale dar şi despre dragostea pentru citit.

Întrebată despre fenomenul #metoo - lansat în urma unor dezvăluiri privind abuzurile sexuale, în lumea Hollywood-ului - Ardant a spus că nu se va alia niciodată unei mişcări anume.

"Nu îmi plac partidele, nu îmi plac mişcările, nu îmi plac cuvintele de ordine, nu îmi plac delaţiunile, nu îmi plac lucrurile la modă. Nu voi face niciodată parte dintr-o mişcare anume. Viaţa e plină de contradicţii şi trebuie să rămânem contradictorii", a punctat ea, potrivit Agerpres.

Întrebată dacă are un rol de suflet, Ardant a replicat cu umor: "Va trebui să mă întrebaţi asta pe patul de moarte". Ea a spus că munca de actor poate fi doar un rezultat al iubirii. "Această meserie nu poate fi făcută decât dacă o iubeşti, o iubeşti, o iubeşti", a afirmat ea. Totodată, mărturisind că, deşi a ascultat sfaturi, şi-a urmat mereu instinctele, Ardant a descris regizorii de care s-a apropiat mereu - "acei regizori care poartă un ei un foc sacru".

"Nu cred că regia e o meserie ca oricare alta. Cred că să faci un film este un privilegiu. Îmi place să lucrez cu acei regizori care nu îmi ştirbesc nici măcar un minut din bucuria de a face un film. Nu îmi plac profesioniştii", a spus Ardant. Ea a descris trăirile sale, înainte de a interpreta un rol - plăcerea şi furia. "Este un amestec. Cred că, fără plăcere nu există energie. Şi nici fără furie", a spus ea.

Totodată, ea a vorbit despre cum Francois Truffaut i-a deschis uşa în lumea cinematografiei.

"Francois Truffaut mi-a dat posibilitatea de a intra în cinema. Eram actriţă de teatru, făcusem ceva foarte comercial la televiziune. Atunci, lucrurile erau foarte strict împărţite - teatru, televiziune, cinema. Nu se trecea dintr-un mediu în altul. Dar Francois Truffaut era un om liber, era producător, iar atunci când a decis, a decis să mă ia în proiect fără să ceară permisiunea nimănui", a spus ea.

Ardant a afirmat că este o iubitoare a provocărilor, mai ales în lumea actuală, în contextul corectitudinii politice. La conferinţa de la Cluj-Napoca a corectat o replică mai veche, pe care o jurnalistă i-a atribuit-o.

"Citatul era 'Prefer să iau cina cu un bărbat prost, decât cu o femeie inteligentă'. Eu iubesc oamenii, în general. Îmi plac bărbaţii, dar şi femeile inteligente, cu care pot râde (...) iubesc mult provocarea, iubesc provocarea mai ales acum, în prezent, când trebuie să fim atenţi la tot ce spunem. E minunat să spui ceva provocator", a spus aceasta.

Fanny Ardant a vorbit şi despre debutul său în regia de film, "Cenuşă şi sânge", filmat în România şi cu actori români în distribuţie, printre care Olga Tudorache.

"Cred că dificultatea de a face filme este vina mea. Sunt bizară şi în mod curios, nu am dorinţa de a intra în industria cinematografiei, dorinţa mea este să fac un film aşa cum faci un obiect, obiecte în care cred, la care ţin, care sunt ale mele. Nu sunt la modă. Când mă duc să caut finanţatori, ei se tem foarte tare de proiectele mele. Este o stare de fapt, nefericită dar pe care o înţeleg", a mărturisit ea.

În context, ea a vorbit despre relaţia cu Olga Tudorache. "Îmi amintesc cum am întâlnit-o şi cum am implorat-o să joace în acest film, în care la început nu prea a avut dorinţa de a juca. Am fost impresionată de forţa, intensitatea sa , de caracterul ei. De fiecare dată când am revenit la Bucureşti m-am dus să o vizitez", a spus Fanny Ardant. Ea a adăugat că ceea ce a impresionat-o la actorii români cu care a jucat a fost faptul că toţi aveau fundamentele din film.

"Teatrul este cel care construieşte un actor, iar cinema-ul este un lux. În teatru, noi suntem cei care facem, în cinema, suntem manipulaţi", a spus ea.

O cititoare pasionată, Ardant a vorbit despre importanţa lecturii. "Cărţile nu trebuie citite pentru a te cultiva, ci pentru a te simţi mai puţin singur (...) când eram foarte tânără, am citit Dostoievski, Proust, tragedia greacă, Shakespeare. Cred că toate aceste lucruri, luate împreună, m-au hrănit. Se spune că iubitorii de cărţi nu iubesc viaţa. E fals", a punctat ea şi a povestit că una din primele cărţi ale literaturii române citite a fost una de Mircea Eliade şi a descris-o drept "un roman scris de un poet".

"Intrai în atmosferă, chiar dacă nu înţelegeai", a spus actriţa franceză.

Etichete: tiff fanny ardant
Ultimele Stiri
abonare newsletter