Actualitate

Istoric, cercetat disciplinar după ce a publicat o listă de colaboratori ai Securităţii. Printre cei menționați, rectorul UBB Ioan Aurel Pop

Acreditarea de cercetător a lui Mădălin Hodor a fost suspendată de CNSAS. Informaţiile privind cercetarea disciplinară vin în contextul în care istoricul a publicat o listă de persoane care ar fi colaborat cu Securitatea. Printre cei menţionaţi este şi preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.

Informaţiile privind suspendarea acreditării istoricului apar pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, unde se menţionează că este cercetat disciplinar. Verificările vin în contextul în care Mădălin Hodor a publicat, în aprilie, un articol în Revista 22, potrivit căruia pe lista colaboratorilor aflaţi în legătura UM 0225, unitate din cadrul Departamentului Securităţii Statului care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti, se află două sute de nume, printre ele fiind şi cel al preşedintelui al Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Reprezentanţii publicaţiei fac, într-un articol, legătura între publicarea respectivului articol şi demararea cercetării.

La acel moment, Pop a negat că ar fi semnat vreun acord de colaborare cu fosta Securitate.


Potrivit unui comunicat al lui Ioan Aurel Pop transmis în aprilie, acesta i-a predat academicianului Ştefan Pascu, fost rector al UBB, între anii 1985-1987, câteva articole de popularizare a istoriei României pentru o publicaţie a emigraţiei române care a apărut în Germania.

”Modul de prezentare a articolului din Revista 22 este insidios! Lista respectivă poate să însemne orice, dar numai colaboratori contra emigraţiei române, nu. Eu nu am semnat niciun acord de colaborare, cu nicio formă a Securităţii, interne sau externe. Dar, rugat de profesorul meu, acad. Ştefan Pascu, fost rector al UBB, i-am predat, între anii 1985-1987, câteva articole de popularizare a istoriei noastre, «pentru o publicaţie a emigraţiei române»(după cum mi-a spus). Mi-a şi adus apoi două numere dintr-o revistă apărută în Germania. Chiar dacă aş fi vrut să refuz, nu puteam, pentru că era şeful meu de catedră şi conducătorul meu de doctorat. Pe de altă parte, a publica înainte de 1989, în străinătate, era ceva aproape de neimaginat. Era important şi pentru raportarea activităţii de cercetare etc., iar posibilităţi de publicare (în afara propagandei de partid) erau infime. Prof. Pascu era liber să călătorească şi am fost convins că, în călătoriile sale, fusese rugat să dea materiale de istorie ... Cred că de aceea apar pe acea listă publicată în Revista 22. Un alt motiv nu există! De altfel, în dreptul numelui meu scrie NU!”, a arătat Ioan Aurel Pop.


Acesta a menţionat că nu a fost lăsat înainte de 1989 să ia legătura cu emigraţia română, pentru că nu a putut călători decât în „lagărul socialist (o dată la Budapesta, o dată la Moscova, o dată la Varna, vara, plecând de la Costineşti...)”.

abonare newsletter