Actualitate

”U” Cluj, în ziua promovării! Și-a încheiat socotelile cu Liga a 3-a VIDEO

Universitatea Cluj a bifat cea mai importantă victorie a campionatului, un 7-0 cu Gaz Metan Mediaş 2, pe Cluj Arena. În faţa a aproximativ 2.500 de spectatori, „studenţii” au promovat matematic în Liga a II-a.

Universitatea Cluj a încheiat ieri socotelile cu Liga a 3-a. A fost ziua în care fanii au aşteptat ca formaţia plecată în urmă cu doi ani de la zero să obţină matematic promovarea în eşalonul secund, al treilea pas spre revenirea în Liga 1 în anul în care clubul împlineşte 100 de ani, scrie prosport.ro.

Calculele sunt simple pentru formaţia lui Adrian Falub. Cu cel puţine un egal în meciul cu Gaz Metan 2, echipă aflată pe locul 12 în clasament, clujenii ar avea o distanţă imposibil de remontat de Fotbal Comuna Recea sau Performanţa Ighiu în ultimele patru etape. Se anunţă o asistenţă record pentru meciurile de Liga a 3-a ale Universităţii, fanii aşteptând să scape cât mai repede de coşmarul ligilor obscure din România.


”Ne dorim să încheiem campionatul încă de duminică, iar ceilalţi jucători să aibă prilejul să evolueze mai mult în restul partidelor. Vrem să ne bucurăm alături de fani după joc”, a spus Mihai Onicaş, unul dintre veteranii echipei.

Doar şapte minute au durat „emoţiile” pe Cluj Arena. Ene a deschis scorul cu un şut din careu şi a dat startul petrecerii în tribune, dar şi mai departe pe teren. Atacantul venit de la Viitorul a mai dat un gol până la pauză, iar Haţiegan a făcut şi el „dubla”, într-o primă repriză în care Goga a ratat o şansă imensă, după care a ieşit accidentat. Gorcea nu a avut ce apăra în prima repriză, aşa că şi-a creat singur pericol, dar Cosmin Buziuc nu a putut profita de greşeala portarului în vârstă de 17 ani, scrie cjsport.ro. Repriza a doua a avut acelaşi scenariu, doar că jucătorii lui Falub au ratat mai mult decât în prima parte. Ursu, Ene şi Giurgiu nu au găsit drumul spre gol la poarta lui Florea, care a scos, totuşi, mingea din plasă în minutul 65, atunci când Manu a finalizat o schemă de efect la o lovitură indirectă din careu.


Lemnaru şi Ursu au închis tabela în ultimele 10 minute, iar “U” Cluj va juca din toamnă în al doilea eşalon fotbalistic al României.

Ioan Ovidiu Sabău a început deja să pregătească sezonul de Liga a 2-a, unde clujenii speră să promoveze din primul an. Echipa s-ar putea schimba radical, în această vară. Jucătorilor cu experienţă li se termină angajamentele la finalul sezonului şi este de aşteptat ca clubul să nu mai dorească o nouă colaborare cu unii dintre ei.


”Voi discuta cu ei. Poate unii vor să spună stop, poate vor să facă altceva. Eu mi-aş dori să rămână toţi, dar dacă cineva nu vrea sau spune că nu mai poate, atunci vom găsi alte soluţii. Eu cred că toţi mai pot juca. Eu am discutat cu mai mulţi jucători, cu fotbalişti din Liga 1, de exemplu”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.

Se preconizează că bugetul pentru sezonul viitor va depăşi un milion de euro, bani suficienţi, consideră oficialii echipei, pentru a se bifa promovarea în Liga 1. Acest buget ar urma să fie suportat de Consiliul Local, dar mai ales de sponsorii echipei.


În 23 de meciuri disputate până acum, ”U” Cluj a pierdut doar două jocuri în Liga a 3-a, cu Unirea Tăşnad (0-2) şi CFR Cluj 2 (1-2). În rest a înregistrat 19 victorii şi două remize (1-1 cu CFR Cluj 2 şi 0-0 cu Sănătatea Cluj).

Cu victoria obţinută ieri cu Gaz Metan Mediaş 2, Universitatea Cluj va fi prima echipă din cele cinci serii care va reuşi să promoveze matematic în acest sezon. ”U” va câştiga lejer Seria a 5-a, la fel cum o fac şi Petrolul Ploieşti şi ACS Şirineasa, în Seriile 3, respectiv 4. În celelalte două grupe, lupta se va da cel mai probabil până în ultima etapă. În Seria 1 sunt în grafic Aerostar Bacău, SC Oţelul Galaţi şi AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, iar în Seria a 2-a se bat SSC Farul Constanţa şi Progresul Spartac.


 

abonare newsletter