monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Ioan Aurel Pop: Dinu C. Giurescu a fost o mare personalitate a istoriografiei româneşti

Dinu C. Giurescu a fost o mare personalitate a istoriografiei româneşti, un cărturar, un luptător pentru democraţie, a declarat academicianul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

"A plecat odată cu el o epocă, pentru că se stinge o dată cu el o generaţie de istorici de altă formaţie, fireşte, dar dăruit binelui public", a spus academicianul Ioan Aurel Pop, potrivit Agerpres.

El a precizat că Dinu C. Giurescu a făcut parte dintr-o familie de istorici, începând cu bunicul său, care a activat înainte de Primul Război Mondial, şi continuând cu tatăl său, Constantin C. Giurescu.

"L-am cunoscut de student, l-am cunoscut şi pe părintele domniei sale, pe Constantin C. Giurescu, pentru că dumnealui face parte dintr-o familie cu care s-au afirmat succesiv trei istorici - Constantin Giurescu înainte de Primul Război Mondial, Constantin C. Giurescu între cele două războaie mondiale şi pe urmă, după vreo cinci ani şi ceva de închisoare comunistă, chiar în timpul regimului comunist, şi domnia sa, care a fost un mare istoric român, Dinu C. Giurescu, care s-a afirmat ca istoric al Evului mediu cu o teză despre Ţara Românească în secolului al XIV-lea, excelentă lucrare - a fost un model pentru generaţia mea de studenţi -, iar apoi s-a afirmat în anii '80 prin protestele repetate împotriva sistematizării rurale şi împotriva distrugerii de către regimul Ceauşescu a bisericilor din Bucureşti. Datorită acestui lucru a fost obligat să emigreze din ţară şi s-a dus în Statele Unite iar după căderea regimului comunist a revenit în România cu dorinţa de a contribui la arhitectura noii Românii democratice şi a făcut-o cu foarte mare responsabilitate. A fost vicepreşedinte al Academiei Române, un membru marcant al secţiei de Ştiinţe Istorice şi al Academiei în ansamblu. A redactat şi a scris un volum din seria "Tratatului academic de istorie a românilor", adică s-a ocupat de istoria românilor din 1944-1945 până în 1989. În urmă cu câţiva ani a apărut acest volum extraordinar ieşit sub egida Academiei Române", a declarat preşedintele Academiei Române.

Academicianul Dinu C. Giurescu a murit marţi la vârsta de 91 de ani.