Actualitate

Încercarea de salvare a unui cal s-a lăsat cu înjunghierea unui floreștean

O mână de floreșteni au încercat să salveze un cal care era lăsat cu zilele pe un câmp unde nu avea mâncare sau apă. Când au ajuns la fața locului, proprietarul a încercat să recupereze animalul și a înjunghiat un bărbat, fiindcă floreșteanul a vrut să îl rețină până ajungea poliția.

În urmă cu două zile, sătui să vadă un cal lăsat de izbeliște fără mâncare și fără apă pe un câmp, o mână de floreșteni au încercat să facă o faptă bună și să salveze animalul de la o soartă cruntă.

„Căluțul cu pricina era lăsat acolo cu lunile, cu el mai fiind încă doi cai care ulterior au decedat din cauza foamei. Problema este că lumea a aflat și în decurs de o săptămână au încercat zic ei, cu proceduri legale, să ia căluțul de acolo. Lumea s-a dus acolo în încercarea de a lua calul. La fața locului a venit și poliția, care a sunat la un veterinar, dar acesta nu a venit. Poliția a ridicat din umeri și a plecat. Aș dori să menționez că acel căluț era legat la picioare, iar când lumea a ajuns, era deja căzut la pământ ”, a spus Vioria Peter, o locuitoare a comunei Florești, care a fost martor la incident.


Proprietarul calului a scos cuțitul la salvatori

Însă, deși intențiile oamenilor erau bune, în momentul în care proprietarul calului și-a făcut apariția pentru a-l recupera, lucrurile au luat o întorsătură demnă de filme. Bărbatul a a scos un cuțit și a încercat să îi înjunghie pe cei prezenți.

„Proprietarul a început să mă înjure, după care oamenii au început să filmeze și agresorul a devenit foarte violent cu calul, să îl tragă de coamă, să îl lovească cu pumnii și cu picioarele, iar noi am mers după el. La un moment dat, a scos un cuțit și a încercat să mă taie. Eu am reușit să mă feresc și am continuat cu toții să îl urmărim”, a explicat Andrei Radu Biliga.


Însă un alt bărbat nu a fost la fel de norocos precum Andrei și a primit trei lovituri de cuțit din partea agresorului.

”Poliția s-a întors când lucrurile au scăpat de sub control, iar proprietarul calului a înjunghiat de trei ori o persoană”, a adăugat femeia.


Poliția din Florești a avut o reacție întârziată

Potrivit martorilor la incident, polițiștii au fost contactați de mai multe ori, însă atitudinea lor a fost una recalcitrantă.

„Poliția ne-a închis de trei ori telefonul în nas. De două ori Poliția Locală din Florești și o dată s-a întâmplat când am sunat la 112. Abia când le-am zis că bărbatul ne-a amenințat cu cuțitul au fost receptivi, însă a durat 45 de minute până au ajuns”, a adăugat Andrei Radu Biliga.


Calul a fost salvat

Situația a ajuns în atenția Direcției Sanitar Veterinare din Cluj.

„A venit marți o sesizare, responsabilul a avut o discuție cu cel care a sesizat. Însă Serviciul de Ecarisare din cadrul primăriei se ocupă de ecarisarea animalelor și având în vedere petițiile care au fost foarte mult, nu au reușit ieri și azi să se ajungă acolo, însă apoi am fost informați că nu mai este calul acolo”, a declarat Ioan Oleleu, directorul executiv al DSV Cluj.


Martorii susțin că animalul ar fi fost preluat de o floreșteancă și ulterior a ajuns la Clinica de Animale din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară. Reprezentanții clinicii susțin însă că situația calului nu este atât de gravă precum a fost prezentată de către floreșteni.

„Calul este a fost adus de Poliția din Florești, e internat la noi. Starea calului este bună. A fost lăsat pe câmp să se hrănească, cineva a făcut reclamații, dar e întreținut, arată bine, nu e foarte bine, dar nici foarte slab”, a explicat Liviu Bogdan

Cea mai mare grijă a oamenilor din Florești în acest moment este că agresorul se află încă în libertate, cu toate că a atentat la viața unei persoane.

 

abonare newsletter