monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Control în trafic al poliţiştilor de la Dej. Au dat 17 amenzi şi au suspendat permise de conducere,

Polițiștii dejeni au verificat dacă şoferii respectă legislația rutieră pe raza municipiului Dej.

La data de 27 martie a.c. polițiști din cadrul Poliției municipiului Dej, Biroul Rutier și Biroul Ordine Publică, în colaborare cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român, au desfășurat o activitate de verificare și control cu privire la modul în care participanții la traficul rutier respectă legislația în vigoare.

La activitate au participat 8 polițiști și doi specialiști din cadrul Registrului Auto Român.

“Ca urmare a controalelor efectuate, aceștia au constatat 21 de contravenții, din care 4 pentru defecțiuni tehnice, iar în trei cazuri au fost retrase certificatele de înmatriculare.

De asemenea au fost aplicate alte 17 sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002 și a fost reținut un permis de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.