monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Încă un clujean a murit din cauza gripei. Numărul deceselor continuă să crească

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că alte trei persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor cauzate de virusul gripal ajungând la 107. Printre ei se află un clujean în vârstă de 66 de ani.

Este vorba despre o femeie de 68 de ani din judeţul Bihor, o alta de 77 din Arad şi un bărbat de 66 de ani din Cluj. Toate cele trei persoane aveau şi alte probleme medicale şi nu erau vaccinate.

De la deputul sezonului 2017-2018, au murit 107 de persoane din cauza virusului gripal.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, săptămâna trecută, că specialiştii nu consideră, deocamdată, că ar fi vorba despre o epidemie.

"Din păcate, aşa cum am mai afirmat, este trist când moare cineva şi am mai spus că nu Ministerul Sănătăţii declanşează epidemia, ci specialiştii. Specialiştii spun că nu este vorba despre o epidemie, ci o circulaţie mai intensă a virusului gripal. Dar e trist când se moare", a afirmat ministrul Sănătăţii.

INSP precizează că activitatea gripală a evoluat cu intensitate medie în Bucureşti, judeţul Braşov şi judeţul Sibiu, cu menţinerea răspândirii în regiunea de centru şi cu focare locale şi cazuri sporadice în unele judeţe.

Până la dată de 11.03.2018 au fost vaccinate antigripal 1.001.230 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Etichete: cluj deces gripa