monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Aproape 1.000 de persoane au participat la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită la Cluj

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost sărbătorită joi în toată țara, inclusiv la Cluj-Napoca, fiind comemoraţi eroii din timpul Revoluţiei Ungare de la 1848-1849.

Peste 1.000 de persoane au participat, joi, la marșul desfășurat în centrul municipiului Cluj-Napoca, de la Institutul Teologic Protestant spre Biserica „Sfântul Mihail.

Steaguri, cântece și ceremonii

Tineri îmbrăcați în costume populare tradiționale au mărșăluit de la Institutul Teologic Refortmat din Piața Avram Iancu și și-au arătat cu mândrie portul tradițional prin zona centrală a orașului. Alți tineri au purtat tricolorul ungariei. Sute de persoane au cântat cântece din perioada Revoluției de la 1848, inmnurile Ungariei și Ținitului Secuiesc.

De asemenea, din solidaritate, în mâinile tinerilor au fost purtate steaguri ale României, Transilvaniei și a Ținutului Secuiesc.

Cele aproape 1000 de persoane au mărșăluit înspre Biserica Romano-Catolică „Sf. Mihail” din Piața Unirii unde a avut loc o slujbă religioasă, oprindu-se din loc în loc pentru a depunde câte o coroană în onoarea personalităților maghiare.

După slujba religioasă, maghiarii adunați în Piața Unirii au particopat la o ceremonie de depunere de coroane de flori la plăcuţa de pe fostul Hotel Biafini, unde, în timpul Revoluţiei de la 1848 a fost cazat poetul revoluţionar maghiar Petofi Sandor.

Scurt istoric

Anul revoluționar 1848 a ridicat la luptă toate popoarele Europei, inclusiv pe maghiari și pe români. Revoluția Maghiară din 1848 a fost un eveniment determinant al istoriei Ungariei din epoca modernă, considerată ca unul din fundamentele identității naționale a poporului ungar. Astfel, data de 15 martie este una din cele trei sărbători naționale ale Ungariei.

Revoluția a început pe 15 martie 1848, cu evenimente sângeroase în Pesta și Buda (demonstrații în masă care l-au forțat pe guvernatorul imperial să accepte toate cele cele 12 puncte ale actului revoluției – printre care se cere desfiinţarea iobăgiei şi egalitatea în drepturi pentru toţi cetăţenii, fără deosebire de naţionalitate şi religie), urmate de diverse răscoale în țară, care au permis reformiștilor maghiari să formeze noul guvern condus de primul ministru Lajos Batthyány. Acesta a adoptat o serie de reforme, cunoscute sub numele de Legile din Aprilie, care au creat un sistem politic democratic în Ungaria. Acesta este probabil și motivul pentru care mulţi din liderii şi participanţii săi, incluzându-i pe Lajos Kossuth, István Széchenyi, Sándor Petőfi, József Bem, fac parte din cele mai respectate personalităţi din Istoria Ungariei.