monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Deputatul clujean Emanuel Ungureanu: Ministrul Sănătăţii a fost văzut noaptea ieşind din clădirea DIICOT

Parlamentarul clujean Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, susţine că a primit informaţii conform cărora ministrul Sănătăţii a fost văzut noaptea ieşind din clădirea DIICOT.

”Sunt uluit! Am primit acum o veste care îmi zdruncină foarte serios încrederea în seriozitatea structurii centrale DIICOT.Din informaţiile pe care le-am primit de la un medic care locuieşte lângă sediul DIICOT din Bucureşti, acesta mi-a mărturisit că l-a văzut ieri noapte pe Ministrul Sănătăţii Florian Dorel Bodog ieşind din clădirea acestei instituţii. Bodog s-a întâlnit cu Lucan de mai multe ori în timpul controlului DIICOT şi acum este audiat . De ce este audiat Bodog ministrul cu comportament de infractor noaptea? Ce are de ascuns DIICOT sau procurorul de caz?”, scrie Emanuel Ungureanu pe o reţea de socializare.

Acesta se întreabă dacă există cetăţeni de rangul 1 şi alţii de rangul 2 şi dacă Emil Boc va avea parte ”de acelaşi privilegiu”.

”Primarul Clujului i-a acordat împreună cu consilierii locali fideli facilităţi uzinei de făcut bani a familiei Lucan, Lukmed prin două hotărâri de Consiliu Local date la lumina zilei. Unele persoane cu funcţii publice fac favoruri ziua pentru infractori şi DIICOT îi audiază noaptea? Cum este posibil aşa ceva?”, mai scrie acesta.

Emil Boc, Florian Bodog şi Vasile Dâncu au fost citaţi la DIICOT ca martori în dosarul medicului Mihai Lucan, declarau surse judiciare, potrivit Mediafax. Pe de altă parte, cei trei au susţinut că nu au primit documentele prin care erau chemaţi la structura de parchet.

Surse judiciare au precizat că citaţiile au fost trimise în urmă cu mai multe zile.

Vă reamintim, Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.