monitorulcj.ro Menu

Actualitate

PROGNOZA METEO pentru sărbători. Cum va fi vremea în Transilvania de Crăciun

Temperaturile vor fi ridicate de Crăciun, valorile urmând că ajungă chiar şi la 14 grade în unele regiuni ale ţării. În cursul weekend-ului, în zona de munte sunt anunţate ploi, ninsori şi polei.

"Pe parcursul zilei de luni, 25 decembrie, vremea se va încălzi, astfel încât temperaturile vor fi mult mai mari decât în mod normal în această perioadă. Vor fi valori de la 4-5 grade, în centrul ţării, până la 13-14 grade, în partea de sud a teritoriului. Precipitaţiile vor fi foarte puţine, doar în nordul Carpaţilor Orientali, acolo vor fi precipitaţii mixte. În restul teritoriului, cerul va fi, în general, variabil, însă vântul va mai prezenta intensificări, în special în zonele montane înalte", a declarat, meteorologul Alina Şerban, potrivit Mediafax.

Potrivit ANM, minimele vor fi în creştere, iar în noaptea de 25 spre 26 decembrie, temperaturi negative se vor mai înregistra doar în partea de nord-vest şi centru, iar în restul teritoriului, se vor înregistra valori în jur de -2 grade.

Pentru zonele de munte, ANM a emis o informare meteorologică, valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică seara.

"În acest weekend, vântul se va intensifica, în special în zona de munte. Vremea va marca un proces de încălzire, astfel încât precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ploaie, care vor determina apariţia poleiul, astfel încât, ANM a emis o informare meteorologică, ce va intra în vigoare sâmbătă de dimineaţă, la ora 02.00 şi va fi valabilă până în seara zilei de 24 decembrie, la ora 22.00. Din noaptea de vineri spre sâmbătă, până duminică noapte, în zona montană, la altitudini mari, vor fi intervale de timp în care va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteză ce va depăşi 70 km/oră şi pe crestele cele mai înalte, chiar 90km/oră, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii", a declarat Alina Şerban.

De asemenea, sâmbătă şi duminică, temporar, vor apărerea precipitaţii în Transilvania, Crişana, Maramureş, Moldova şi Banat, dar şi în restul teritoriului, pe arii mai restrânse. Aceste precipitaţii vor fi sub formă de lapoviţă şi ploaie şi vor favoriza formarea poleiului.

Potrivit meteorologilor, în zonele mai joase, vântul va avea intensificări cu rafale de la 50, până la 60 km/oră, cu precădere în zonele de nord-vestul şi sud-vestul ţării.