Actualitate

“Afaceri” de sezon. Zeci de brazi, confiscați de polițiști

Zeci de pomi de Crăciun au fost consficați de poliţişti clujeni într-o acțiune mai amplă desfășurată pe întreg județul. De frica controalelor, un comerciant din Piața Mărăști a abandonat peste 20 de brazi pe trotuar și s-a făcut nevăzut.

De exemplu, ieri seară, poliţiştii din Turda au oprit pentru control,  pe raza comunei Iara, județul Cluj, o autoutilitară condusă de un bărbat de 32 ani, din comuna Iara, care transporta cantitatea de 1,3 metri cubi lemn de foc, specia goron, fără a poseda aviz de însoțire. Bărbatul a  fost sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie reprezentanţilor Ocolului Silvic Turda.

Tot luni, în jurul orei 18.00, poliţiştii din Câmpia Turzii au depistat două femei, de 39 de ani, respectiv  33 ani, din comuna Mihai Viteazu şi din comuna Poiana Vadului, în timp ce deţineau în curtea unui bărbat din Câmpia Turzii, un număr de 10, respectiv 9 pomi de Crăciun, specia brad, având avizele de însoţire expirate.


Atât femeile, cât şi bărbatul au fost sancţionaţi contravenţional, iar materialul lemnos, a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Turda.

De asemenea, polițiștii au identificat în fondul forestier situat pe raza comunei Călățele un număr de 15 pomi de Crăciun din specia brad, care erau abandonați. Pomii de Crăciun au fost confiscați și predați în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Huedin.


Duminică, poliţiştii au identificat pe raza municipiului Cluj-Napoca, în zona Piața Mărăști și în cartierul Grigorescu, un număr de 21 pomi de Crăciun din speciile brad și molid, care erau abandonați.

Pomii de Crăciun au fost confiscați și predați în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Cluj-Napoca.

Ultimele Stiri
abonare newsletter