Actualitate

A luat mită ca să intervină la Primărie şi Prefectură

<p>Un bărbat acuzat că a luat diferite sume de bani sau alte foloase de la mai multe persoane cărora le promitea că intervine în favoarea lor la Prefectura, Primăria şi Casa Judeţeană de Pensii Cluj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.</p>

Gavril Daniel Lăcătuş este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, care îl acuză de şapte infracţiuni de trafic de influenţă, se arată într-un comunicat de joi al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din probele administrate până în prezent anchetatorii au stabilit că Gavril Daniel Lăcătuş, atât singur, cât şi cu ajutorul unui complice, a cerut şi a primit diferite sume de bani (pe care îi pretindea sub formă de împrumut) sau alte foloase de la mai mulţi denunţători, cărora le spunea că are influenţă asupra unor persoane cu drept de decizie în diferite domenii. Astfel, în schimbul banilor, Lăcătuş le-a spus că intervine pe lângă persoane cu drept de decizie de la Prefectura Judeţului Cluj, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, Primăria Cluj-Napoca sau alte instituţii, astfel încât solicitările cumpărătorilor de influenţă să fie soluţionate favorabil.  Procurorii Parchetului Tribunalului Cluj au pus în mişcare acţiunea penală şi au propus Tribunalului Cluj arestarea preventivă a lui Gavril Daniel Lăcătuş. Magistraţii Tribunalului Cluj au admis propunerea şi au dispus arestarea preventivă a lui Lăcătuş pe o perioadă de 30 de zile. Cauza este instrumentată cu sprijinul operativ al lucrătorilor Direcţiei Generale Anticorupţie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter