Actualitate

Un clujean băut, reținut că a încurcat o anchetă a poliției

Luni după-masă pe strada Memorandumului din Cluj-Napoca a avut loc un accident. Polițiștii ajunși la fața locului încercau să determine cauzele accidentului, însă un clujean în stare de ebritate le-a întrerupt ancheta.

Sursă foto: Andreea Diana Sursă foto: Andreea Diana

Pe strada Memorandumului, un copil a fost lovit de o mașină în timp ce traversa ilegal strada, alături de un prieten.

„Conform primelor informații, un minor în vârstă de 15 ani care s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea străzii a fost surprins și accidentat ușor de un autoturism. Minorul a fost escortat la unitatea medicală pentru investigații de specialitate”, a declarat Carmen Jucan, purtător de cuvânt IPJ Cluj.


Însă, în momentul în care poliția a încercat să determine cauzele accidentului, un bărbat băut, s-a băgat chiar în mijlocul anchetei, încurcându-i pe polițiști.

„Un bărbat de 47 de ani, din Cluj-Napoca, aflat sub influența alcoolului, nu a respectat indicațiilor polițiștilor care efectuau cercetarea la locul producerii unui accident rutier și le-a adresat acestora injurii, refuzând să plece de pe partea carosabilă. În momentul în care polițiștii i-au solicitat să se legitimeze, bărbatul a încercat să fugă, fiind imobilizat de polițiști și condus la secția de poliție, unde a fost sancționat contravențional”, a completat Carmen Jucan.


 

abonare newsletter