Actualitate

UPDATE A murit actrița Stela Popescu

Actriţa Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani, a confirmat viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.

A murit actrița Stela Popescu A murit actrița Stela Popescu

 UPDATE

Poliţia Capitalei anunţă că a fost deschis un dosar de moarte suspectă după decesul actriţei Stela Popescu, trupul neînsufleţit al acesteia fiind ridicat şi dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, scrie Mediafax.


"Trupul neînsufleţit va fi ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei pentru a fi clarificate anumite aspecte de natură medicală. Cercetările sunt efectuate de către compartimentul Morţi Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti", transmite Poliţia Capitalei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă transmite, în cazul Stelei Popescu, că apelul la 112 anunţa un caz cu probleme respiratorii severe, la domiciliul victimei fiind trimise două ambulanţe SMURD. Pacienta era deja decedată când au ajuns echipajele.


"Ca urmare a unui apel la numărul de urgenţă 112, care anunţa existenţa unei persoane de sex feminin cu probleme respiratorii severe, în strada Alexandru Donici, au fost trimise două echipaje SMURD (tip B şi C). Din nefericire, persoana era decedată. Nu au fost întreprinse manevre de resuscitare", transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Potrivit primelor informaţii furnizate de reprezentanţii SMURD, actriţa a fost găsită de un membru al familiei, la domiciliul acesteia.


Potrivit medicilor, decesul ar fi intervenit cu câteva ore mai devreme

Stela Popescu, o viaţă dedicată teatrului şi filmului


Stela Popescu s-a născut în 21 decembrie 1935, în Bălţi, Basarabia, şi şi-a dedicat întreaga viaţă teatrului şi filmului, fiind una dintre cele mai iubite actriţe româneşti.

A absolvit Colegiul Naţional Unirea, din Braşov.


A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1959.

Activităţi:

A fost actriţă a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".
Era îndeosebi cunoscută pentru cuplul pe care îl forma pe scenă împreună cu actorul Alexandru Arşinel.

A jucat în filmele şi serialele:
1958 - "Alos... Aţi greşit numărul" (regia: Andrei Călăraşu)
1961 - "Omul de lângă tine" (regia: Horea Popescu)
1965 - "Sărutul"
1969 - "Pantoful Cenuşăresei" (regia: Jean Georgescu)
1972 - "Astă seară dansăm în familie" (regia: Geo Saizescu)
1975 - "Cantemir"(regia: Gheorghe Vitanidis)
1979 - "Nea Marin Miliardar" (regia: Sergiu Nicolaescu)
1981 - "Grăbeşte-te încet" (regia: Geo Saizescu)
1984 - "Zbor periculos" (regia: Francisc Munteanu)
1987 - "în fiecare zi mi-e dor de tine" (regia: Gheorghe Vitanidis)
1993 - "A doua cădere a Constantinopolului" (regia: Mircea Mureşan).
2001 - "Sexy Harem Ada-Kaleh"
2005 - "Cuscrele" (Serial TV)
2007 - "Războiul sexelor" (Acasă TV)

abonare newsletter