monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Razie a poliţiştilor în Piaţa Mihai Viteazu. Nimeni nu a fost iertat. A curs cu amenzi

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca - Secţia 2 Poliţie, împreună cu poliţişti locali, au acţionat, vineri, în zona Pieţei Mihai Viteazu.

“Acţiunea a avut drept scop menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea comerţului stradal neautorizat şi descurajarea unor astfel de acte. De asemenea, poliţiştii au acţionat pe linie rutieră, fiind luate măsuri pentru fluidizarea traficului şi descurajarea opririlor şi staţionărilor neregulamentare, cu precădere în zonele intens circulate”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Potrivit poliţiştilor, pentru neregulile constatate au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 13.000 de lei, acestea referindu-se la încălcări ale prevederilor legale privind comercializarea bunurilor, a ordinii şi liniştii publice, a regimului rutier.

De asemenea, în cadrul acţiunii, au fost depistate trei persoane care apelau la mila publicului, acestea fiind conduse la centrul de persoane fără adăpost.

Acţiunile poliţiştilor vor continua, avertizează IPJ Cluj.