Actualitate

Rămâne ca acum 2 ani. EUROVISION NU SE ŢINE LA CLUJ!

Pentru a doua oară, Clujul ar putea pierde organizarea celui mai mare concurs muzical european. Organizatorii Eurovison n-au mai dat niciun semn de interes. Polivalenta e rezervată, dar n-are cine să cânte.

După ce a aprobat alocarea sumei de 550.000 de lei de la bugetul local şi a rezervat Sala Polivalentă, primarul Emil Boc spune că Televiziunea Română “n-a mai dat niciun semn de viaţă” şi e posibil ca între timp, şefii TVR să fi luat decizia mutării concursului Eurovision în altă parte.

“Ne-au solicitat Sala Polivalentă, am aprobat în Consiliul Local, s-a schimbat Consiliul de Administraţie, n-am mai primit nicio informaţie. Era decisă locaţia Clujului pentru Eurovision, faza naţională. Asta era înainte de schimbarea conducerii TVR. După ce s-a schimbat conducerea TVR, n-am mai primit niciun fel de confirmare că se va ţine la Cluj în continuare ceea ce ei au cerut şi noi am aprobat iniţial. E posibil să aibă o altă decizie. Mă bucur, în schimb, că cei de la Federaţia Română de Tenis nu sunt din aceia care îşi schimbă punctul de vedere de la o oră la alta. Au venit la Cluj, am avut o discuţie luna trecută, am stabilit rezervarea sălii, de departea cea mai modernă infrastructură din România. Meciul România-Canada se va juca în luna februarie la Cluj cu Simona Halep. Eurovisionul era programat în partea a doua a lunii februarie, era rezervată sala şi este rezervată în continuare, după 15 februarie până la 1 martie este rezervată Sala Polivalentă pentru Eurovision, dar nu am primit niciun semn din partea actualei conduceri a TVR că îşi va menţine decizia pe care şi-a luat-o încă din luna august. Ei spuneau că au analizat oferta de la Timişoara şi cea de la Cluj şi au decis foarte clar că rămân pe oferta de la Cluj pentru organizarea Eurovisionului”, a spus primarul Emil Boc.


Contactat de Monitorul de Cluj, directorul studioului Teritorial Cluj al TVR, Romeo Couţi, nu a dorit să dea nicio explicaţie referitoare la posibilitatea mutării concursului Eurovision în altă parte şi l-a îndemnat pe reporter să se adreseze Direcţiei de Comunicare a Televiziunii Publice, pentru a face o solicitare în scris.

Romeo Couţi este, din nou, din luna septembrie coordonator al Studioului TVR Cluj, fiind numit prin ordin direct de către directorul general interimar, Doina Gradea. Fostul director al TVR, Irina Radu, a decis demiterea lui Couți din funcția de director al TVR Cluj în luna martie 2017 după mai multe nereguli.


În 2015, etapa națională a Eurovision s-a desfășurat la Craiova, oraş condus la acea vreme de pesedista Lia Olguţa Vasilescu. Coincidenţă sau nu, Craiova era oraș contracandidat al Clujului în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.

La doi ani de la scandalul legat de finala națională Eurovision, încă nu se știe cine este vinovat că municipiul Cluj-Napoca a pierdut ocazia de a găzdui un eveniment cu mediatizare internaţională.


La acea vreme, conducerea TVR preciza că tuturor studiourilor teritoriale (Cluj, Timișoara, Târgu-Mureș, Craiova și Iași) li s-a cerut să stabilească parteneriate media cu primăriile din localitate pentru organizarea selecţiei naţionale Eurovision.

Conducerea TVR Cluj nici măcar nu a luat legătura cu Primăria Cluj-Napoca, dovada în acest sens fiind o declarație a primarului Emil Boc. „Am aflat după ce s-a stabilit că finala va avea loc la Craiova, despre acest eveniment. Nu am fost contactat de domnul director al TVR Cluj, Romeo Couţi, în această problemă”, declarat Boc.


Situația s-ar fi putut schimba în 2018, după ce TVR a înregistrat mai multe adrese la Primăria Cluj-Napoca prin care și-a exprimat dorința de a organiza în orașul de pe Someș selecția națională Eurovision 2018 în perioada 19 ianuarie-11 februarie 2018.

Selecția națională Eurovision ar urma să aibă loc în Sala Polivalentă.


Primăria Cluj-Napoca ar uma să susțină financiar organizarea acestei competiții muzicale interne cu suma de 550.000 de lei de la bugetul local.

Ultimele Stiri
abonare newsletter