monitorulcj.ro Menu

Actualitate

“Tzara arde și Dada se piaptănă”, la Teatrul din Cluj

Spectacolul este realizat în parteneriat cu Facultatea de Teatru și Televiziune UBB Cluj.

“Tzara arde și Dada se piaptănă”, la Teatrul din Cluj

Împrumutând structura piesei Dada Mouchoir de Nuages (Batistă de nori), spectacolul Tzara arde și Dada se piaptănă aduce în scenă impresionanta moștenire artistică lăsată de mișcarea dadaistă, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la nașterea acestui curent avangardist care a zdruncinat temeliile artei tradiționale și a dat un impuls fabulos dezvoltărilor moderniste din istoria artei.

Construit dramaturgic din textele lui Tristan Tzara (manifeste, poezie, teatru) precum și din corespondența cu prietenii lui și din scrierile acestora, spectacolul rememorează în spirit dadaist biografia Poetului Tzara, de la plecarea sa din România și de la primele serate la Cabaret Voltaire, până în momentul autodizolvării mișcării Dada, al desprinderii lui Tzara de suprarealism și al căutării refugiului în studiul anagramelor din opera lui François Villon, arată regizoarea Ștefana Pop-Curșeu.  

“Spectatorii vor asista la o halucinantă poveste-colaj, prin care teatrul primește în teatru manifestele dada, poemele simultane, cântecele negre, omul aproximativ, ritualurile, prieteniile și disensiunile tinerilor exaltați și justițiari ai artei, sub forma unor fantome vesele și triste cu măști avangardiste”, mai spune Ștefana Pop-Curșeu

Scenografia este semnată de Filip Odangiu, Rareș Stoica, video și sound design- Rareș Stoica, iar coregrafia de Cătălin Codreanu. 

Specatcolul care a avut premiera anul trecut va putea fi văzut miercuri, 8 noiembrie 2017 la Teatrul Naţional din Cluj.