monitorulcj.ro Menu

Actualitate

OPINIE. Meșterul hoț și mănăstirea ruinată

Țara-i o clădire neterminată, iar meșterul e un hoț. Guvernarea e o lucrare începută, iar arhitectul, un șnapan. Politica e o iluzie, iar partidul, clubul scamatorilor. În realitate, gândul îmi este la Meșterul Manole, la nevrednicia lui și la lipsa de încredere în propriile mituri întemeietoare.

Căci dacă mănăstirea (cea măreață) este țara, meșterul (iscusit) este partidul, sacrificat este poporul, dar edificiul tot nu stă-n  picioare, ce mai e de zis? Că nu e bună țara, că nu e bun partidul, că nu e bun poporul și că nici miturile nu mai sunt ce-au fost! Bunăoară, Mioriței, oii noastre celei năzdravane din poveste, în locul unui destin profetic (tragic), îi este hărăzit unul în galantar, căci, spune ministrul Agriculturii, „miticul” Petre Daea, românii nu consumă destulă carne de aia, precum ar merita ovina românească. Aici am ajuns, la atât poate duce azi înțelepiunea noastră „mitică”.

E clar (pentru mine) că se schimbă destinul (și direcția) nației, dar că nu știe nimeni încotro ne îndreptăm.

Lăsând gluma la o parte (că nu-i de glumit), mă tot întreb de ce suntem atât de nesiguri și de vulnerabili, de ce trebuie să stăm cu frica în sân la fiecare mișcare a conducătorilor noștri, de ce e pericol la orice cotitură (oricât de mică ) a istoriei? Spun sincer că nu știu, n-am un răspuns complet, dar pot încerca să găsesc o explicație mai simplă pentru ceea ce trăim de circa un an de zile și care tinde să capete dimensiuni de coșmar.

De ce e defectă „mașinăria românească”, de ce nu funcționează mecanismul de control al puterii, de ce tentația spre abuz a aleșilor nu poate fi domolită și descurajată?

1. Pentru că lecția elementară de democrație n-a fost însușită temeinic de către nimeni în România: „bătrânii” (comuniști) nici n-au vrut s-o învețe, ci doar s-o simuleze și le-a ieșit cum au vrut; „maturii” de azi au fost sacrificații tranziției care au încercat (și au reușit doar parțial) să se adapteze; „tinerii” au avut cei mai proști profesori (de fapte) și cele mai proaste exemple, astfel încât n-au avut de la cine învăța ceva sănătos. Cei dintâi se bucură (și savurează), cei din mijloc se chinuie (între nostalgie și speranță), cei din urmă sunt confuzi și rebeli (fără bază și fără repere)

2. Pentru că bunăstarea, care este un efect al convergenței tuturor libertăților (politice, economice și de exprimare), a devenit o cauză și un scop în sine. Cei care au ajuns înstăriți (prin diverse metode, de multe ori, pe seama celorlalți) nu se simt datori nimănui, nici celorlalți, nici societății, nici sistemului, privindu-și bogăția ca pe ceva imanent; cei care sunt săraci resimt o stare de dependență de alții și au și mai puțină încredere în sistem ca formă de emancipare a lor și a societății. Considerând că nu-și datorează starea (bună sau rea) sistemului, ci calităților proprii, norocului (unii) sau nedreptății și ghinionului (alții), nici unii nici alții nu simt nevoia să contribuie, să apere, să se implice, să perfecționeze. Democrația, dacă există și dacă e bună, să se facă singură sau să fie făcută de alții...

3. Pentru că lipsa de implicare, de interes și de angajament democratic a dat idei noi oportuniștilor puterii, anume, nu de a lecui acest absenteism social și electoral, ci al accentua și mai mult și a-l exploata în folos propriu. Socoteala a fost simplă: cu cât vor merge mai puțin la vot, cu atât mai mult va însemna votul alor noștri, cei dependenți, captivii de serviciu ai oricăror campanii electorale. Cu cât mai puțini (de toți), cu atât mai mulți (ai noștri) e paradoxul care se poate întoarce sub formă de bumerang

4. Pentru că (și) vectorii puterii au intrat într-o dublă captivitate, din care nu au cum să iasă: pe de-o parte, este captivitatea în raport cu propriilor interese (pecuniare, judiciare, de influență, de partid etc.) care nu le permite să facă ce trebuie, potrivit nevoilor țării, contextului intern sau internațional etc.; pe de altă parte, au intrat în capcana propriilor promisiuni, care le-au permis să ajungă la putere, prin mijloace demagogice și angajamente nerealiste, imposibil de pus în practică

5. Pentru că legile justiției, politicile fiscale, măririle de salarii sau pensii și altele, ce par a fi scopuri în sine, nu sunt deloc așa, ci (simple) pretexte pentru satisfacerea celor mai sus, mult mai importante și niciodată mărturisite. De aia se și schimbă cu așa viteză și fără nicio noimă și temei logic. Pentru această categorie de lideri politici, agenda publică (a țării, a nației, a poporului) va fi întotdeauna în plan secund în raport cu cea proprie, indiferent de condiții, de riscuri, de expunere și de pericole

6. Pentru că (de parcă nu ar fi fost îndeajuns) a apărut acest iliberalism al vremurilor tulburi, să-i prostească odată-n plus și pe unii și pe alții. Acesta spune că votul și adeziunea oamenilor sunt mai importante decât democrația, principiile și (chiar) legile. Deci, mai pe înțeles, dacă am obținut votul oamenilor, avem dreptul să facem orice, fără a lua la socoteală dacă este reprezentativ sau dacă a fost obținut corect.

Unde-ați mai pomenit Meșter (Manole) să-și fure noaptea materialele pentru Mănăstire? Unde-ați mai pomenit oaie (Mioriță) năzdrăvană dată la sacrificat?