Actualitate

Accident cu patru maşini implicate, pe Calea Dorobanţilor. Trei persoane au fost rănite. FOTO

Un accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a trei persoane a avut loc pe Calea Dorobanţilor din Cluj-Napoca. În accident au fost implicate patru maşini.

“La data de 19.10.2017,  în jurul orei 1:15, un tânăr în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aurel Suciu din municipiul Cluj-Napoca, la intersecţie cu strada Dorobanţilor nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 20 de ani, care circula regulamentar şi a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un alt autoturism, oprit pe partea stângă a carosabilului, în care se afla un bărbat în vârstă de 31 de ani, iar autoturismul care a pătruns în intersecţie neregulamentar a fost proiectat, la rândul său, într-un al patrulea autoturism care era parcat într-un loc amenajat.


Accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală a trei persoane, doi dintre conducătorii auto, tânărul în vârstă de 21 de ani şi bărbatul în vârstă de 31 de ani, cât şi a pasagerului autoturismului care circula regulamentar pe drumul prioritar”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Poliţia continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care  s-a produs accidentul.


 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter