monitorulcj.ro Menu

Actualitate

La Poliţia Cluj stau cel puţin două dosare penale pentru distrugere după incendiile de la Pata Rât

Poliţiştii clujeni s-au autosesizat şi au deschis dosar penal pentru distrugere prin incendiere în cazul incendiul care a izbucnit miercuri seara pe rampa temporară de deşeuri a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât. Şi în 2016 a fost deschis un dosar penal tot pentru distrugere, după un incendiu la aceeaşi rampă, pompierii luptându-se cu focul mai bine de 19 ore. Peste acest dosar s-a aşternut praful.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat, joi, că în cadrul cercetării se vor stabili circumstanţele în care a izbucnit incendiul.

”Poliţiştii clujeni s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distruge prin incendiere în cazul incendiului de la Pata Rât. Este vorba despre cadrul legal în care se vor stabili circumstanţele în care a izbucnit incendiul”, a spus Jucan.

În august 2016, după un incendiu de proporţii la rampa temporară de deşeuri, Poliţia Cluj preciza că a deschis un dosar penal.

”La faţa locului s-a deplasat o echipă care a deschis un dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă in rem. De asemenea, administratorul rampei de gunoi a depus şi el o plângere”, explica la acea vreme purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Carmen Jucan.

Între timp, peste acest dosar s-a aşternut praful.

Atunci, pompierii s-au chinuit cu flăcările mai bine de 19 ore. În total, au ars deşeuri menajere de pe o suprafaţă de peste 1.500 de metri pătraţi, adică aproape un sfert din rampa de gunoi.

Este greu de crezut cum de atâtea luni nu se poate identifica modalitatea în care focul pune stăpânire pe munţii de gunoaie sau cine “se joacă cu chibriturile” la Pata Rât, în condiţiile în care administratorii rampelor de gunoi spun că în zona există camere de supraveghere şi perimetrul este păzit.

Să nu mai mire pe nimeni dacă nici de această dată nu vor fi identificaţi responsabilii de acest dezastru ecologic.

“Cauza probabilă care a dus la producerea acestui incendiu este în curs de cercetare” este poezia pe care o repetă de fiecare dată angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj după fiecare eveniment de acest gen de la Pata Rât.

„S-au depus mai multe plângeri penale în cazul incendiilor de la groapa de la gunoi de la Pata Rât. S-au deschis dosare penale. Poliţia face cercetări pentru tragerea la răspundere a vinovaţilor”, spun, de cealaltă parte, poliţiştii după fiecare dezastru care are loc la groapa de gunoi a oraşului.