Actualitate

Fostul preot Cristian Pomohaci se plânge de atacurile din presă

Fostul preot Cristian Pomohaci a transmis o scrisoare comisiilor de cultură şi media din Camera Deputaţilor, respectiv Senat, în care cere sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, referitor la atacurile din presă la adresa sa.

Fostul preot Cristian Pomohaci se plânge de atacurile din presă Fostul preot Cristian Pomohaci se plânge de atacurile din presă

Cristian Pomohaci se plânge, în scrisoarea transmisă Parlamentului, de "pasivitatea inadmisibilă manifestată de către Consiliul Naţional al Audiovizualului " şi cere sesizarea acestei instituţii, cu referire la atacurile din presă la adresa sa, scrie Mediafax.

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost caterisit în şedinţa Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei în data de 27 iulie 2017, fiind acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale. Acesta a uzat de dreptul de contestare a hotărârii de caterisire, depunând apel, în termen legal, la Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului.


Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care Cristian Pomohaci este acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale.

abonare newsletter