monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Aproximativ 100 de clujeni au ieşit în stradă să protesteze

Aproximativ 100 de persoane au protestat, duminică seara, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca faţă de proiectul privind modificarea legilor Justiţiei anunţat de ministrul Tudorel Toader.

Aproximativ 100 de persoane au protestat duminică seara, la Cluj Napoca, timp de peste o oră, în ploaie. Spre finalul protestului, ei au scandat lozinici precum "Justiţie, nu corupţie". Un protestatar a adus cu el un steag, iar un altul o pancartă pe care scria "Never give up" şi "Am DNA în ADN".

Unul dintre protestatari a declarat că oamenii sunt nemulţumiţi atât de modificările anunţate de ministrul Tudorel Toader, chiar dacă deocamdată nu au fost votate de Parlament, dar sunt propuneri venite din partea unui membru al Guvernului, dar şi despre posibile modificări ale Pilonului II de pensii.

"Vom continua să ieşim în stradă în fiecare duminică până când lucrurile vor fi foarte clare. Politicul nu trebuie să se amestece în justiţie", a spus acesta.