monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Gazonul de pe Cluj Arena arată groaznic după Untold. Ce se întâmplă cu suprafaţa de joc

După festivalul Untold, unde sute de mii de oameni au dansat patru zile la rând, gazonul arată groaznic. Mâine, pe stadion are loc un meci de Champions League.

Gazonul de pe Cluj Arena arată groaznic după festivalul Untold, unde au participat aproximativ 330.000 de spectatori, care au dansat până la epuizare pe muzica mixată de unii dintre cei mai importanţi DJ ai lumii, printre care Armin van Burren, Alan Walker, Afrojack, Martin Garrix sau Steve Aoki.

După cum se poate vedea și din poze, suprafața de joc a fost peticită pe alocuri, dar e departe de cum ar trebui să arate un gazon unde mâine se va disputa un meci de Champions League.

Organizatorii festivalului Untold s-au angajat să refacă gazonul plătind pentru această operațiune 30.000 de euro plus TVA, sumă care poate crește având în vedere numărul de fertilizări necesare.

Imediat după terminarea festivalului Untold, Alin Tișe, președintele Consiliului Judetean Cluj, spunea că gazonul Cluj Arena "se prezintă în condiții bune".

Reprezentanții Cluj Arena spun că gazonul se prezintă mult mai bine decât anul trecut după Untold.

Stadionul Cluj Arena a fost închiriat de către organizatorii festivalului Untold pentru 19 zile contra sumei de 15.000 de lei pe zi. Un calcul simplu arată că pentru cele 19 zile Consiliul Județean Cluj, în proprietatea căruia se află stadionul, a încasat 285.000 de lei (63.333 de euro).

Mâine, echipa de fotbal feminin Olimpia Cluj va disputa un meci în Champions League contra formației WFC-2 Kharkiv.