Actualitate

Superb foc de artificii la deschiderea oficială a Untold 2017 - FOTO-VIDEO

Seara de joi la Untold 2017 a debutat cu un imens foc de artificii. Peste 40 de artişti au urcat pe scenă în prima zi de Untold 2017.

Untold 2017: Hardwell, Axwell^Ingrosso, M0, Charli XCX şi Dannic au fost capetele de afiş în prima zi a festivalului Unotold, când pe cele 10 scene au concertat peste 40 de artişti.

După show-ul lui Dannic, cel care a declarat la conferinţa de presă că Tomorrowland are un concurent serios în Untold (detalii aici), puţin după ora 23.00 un superb foc de artificii a colorat cerut spre încântarea zecilor de mii de oameni prezenţi pe Cluj Arena.


“Scena principală, Dragon's Nest va este şi în acest an cea mai mare scenă a unei producţii din România, având dimensiuni impresionante: 100 de metri lăţime şi peste 35 de metri înălţime. Toate cele 10 scene din festival au câte o poveste şi un design deosebit la care au lucrat zeci de arhitecţi, ingineri, ilustratori şi sute de oameni din echipele tehnice”, spun organizatorii.

Organizatorii Untold estimează o participare, în toate cele patru zile ale evenimentului, de peste 300.000 de persoane.


Ultimele Stiri
abonare newsletter