monitorulcj.ro Menu

Actualitate

OPINIE Valurile lui (Fi)Bonucci

Bonucci din povestea noastră nu-i vreun politician breaz, nu-i vreun scriitor mare, nu-i vreo vedetă. N-are de-a face direct (fiind un simplu paronim inventat) nici cu Leonardo Fibonacci, și bizarul său șir de numere utilizat în analiza tehnică bursieră.

Valurilelui (Fi)Bonucci

Leonardo Bonucci, despre care vorbim, este un fotbalist, fost jucător al echipei Juventus Torino, transferat subit la eternarivală, AC Milan (casenzațiea mercato-ului). Dar lecția oferită nu e (doar) despre fotbal, ci despre om, cu reușitele și eșecurile sale, despre lupta cu sine, pentru putere și pentru bani, despre recunoștință și, mai ales, despre lumea „nebună” în care trăim, ce și-a pierdut măsura și cumpătul.

Povestea începe cu șapte ani în urmă, atunci când Juventus Torino, ieșită din uriașul scandal „calciopoli”și retrogradarea în Serie B (2006), încerca reconstrucția. Era perioada cea mai tristă din istorie, de căutări nesfârșite, cu multe zeci de jucători rulați și șapte antrenori în cinci ani. În acea „epocă”, sosea la Torino, după experiențe fotbalistice minore la Pisa și Bari, un vlăjgan de 22 de ani și 1,93 m, pe nume Leonardo Bonucci. Era o speranță, aspru ca joc și dezordonat, dar foarte ambițios, atât de dârz, încât a dobândit repede titlul (nedorit) de auto-golgheter în Seria A. Noul proiect Juventus, demarat în 2011, cu venirea lui Andrea Agnelli, Bepe Marotta și Antonio Conte, ca antrenor, l-a prins și pe Bonucci. Lui A. Conte, i-a plăcut implicarea „până la limite” a tânărului fundaș, dari-aangajat un psiholog, reușind să-I domolească excesele, să-l pună pe brazdă pe tânărul care „vrea prea mult”. Se pare că atmosfera de austeritate, seriozitatea și „mâna forte” instaurată de Conte vreme de treiani, i-au priit lui Bonucci, care a devenit titular în „squadraazzura” și, din aproapeî n aproape, unul dintre cei mai buni fundași centrali din lume și unul dintre noii lideri ai campioanei Italiei. Cariera lui Bonucci a fost în creștere și după venirea la conducerea echipei a lui Max.Allegri, cu momente de mare grație și satisfacție pentru fani (precum golul decisiv cu Roma), cele șase campionate consecutive câștigateetc.

Însă se știe că prea binele este dușmanul binelui. Noul antrenor, Max. Allegri, a instaurat o relație mai liberală în echipă, fond pe care statura fotbalistică și ego-ul încreștere al lui Bonucci începea să-și găsească tot  mai puțin loc. Se știe că fundașul se vroia/credea liderul informal al echipei, dar nu putea fi căpitan de drept, pentru că nu-l putea înlătura pe Gigi Buffon. Punctul culminant al noului conflict a fost atins într-un meci cu Palermo, când Bonucci  a contestat în văzul lumii deciziile antrenorului. Tocmai pentru că nu era o întâmplare, drept pedeapsă, fundașul a fost ținut în tribună într-un meci cu FC Porto din optimile Champions Legue. Lucrurile n-au degenerate atunci, conflictul a fost estompat (dar nu rezolvat), iar obiectivele echipei (eventul) au fost îndeplinite. Pe această fisură comunicațională (publică), au apărut, dinafară, laudele, ofertele (reale sau„jurnalistice”) de la cele mai bogate echipe din lume (Chelsea, Barcelona, Manchester City), iar numele lui a fost asociat cu cifre de 60-70 milioane de euro, nemaivăzute vreodată la un fundaș. Cred că a fost prea mult pentru Leonardo Bonucci.

De aicipână la ruptura de la Cardiff (finala UEFA CL, pierdută straniu de Juventus), n-a fost decât un pas. Cheia transferului lui Bonucci la rivalii de la Milan e tălmăcită de pauza finalei, scena, negată oficial, a unui conflict grav între jucători. Prea dornic de trofeu, prea autoritar, în conflict explicit cu antrenorul și cu alți jucători pe motive de orgoliu, L. Bonucci i-ar fi dat „o palmă” după ceafă mai tânărului Paolo Dybala, pentru pasivitate în joc. Ar fi intervenit și alți jucători (Mandžukić, DaniAlves), și antrenorulM. Allegri, e încă ceață acolo, cert e că vestiarul s-a „otrăvit”, iar finala a fost pierdută net, cu 1-4.Bonucci a negat contactul fizicși a spus, pentru cine insistă, că va avea de-a face cu avocații lui.

Această finală cu gust amar a produs unșoc la Juventus: reproșuri, tensiune, zvonuri, urmate de plecarea intempestivă a lui Dani Alves și anunțul președintelui B. Moratta, cum că Juve nu va ține niciun jucător împotriva voinței lui. Bonucci a înțeles că despre el este vorba. A ales AC Milan (provocator și poate răzbunător) și a cerut banderola de căpitan și bani, preferând să întărească echipa rivalilor din Milano. A fost și un rămășag aici al conducerii clubului, de a alege între Allegri și Bonucci, câștigat de antrenor. Dar conducerea lui Juve, l-a lăsat să plece, a pierdut ceva bani, dar socotind, ca întotdeauna, că maiimportantă este echipa  decât oricare jucător, oricât de bun ar fi el.

Băiatul din Viterbo, dârz, cam tulburat și care vrea „prea mult” și-a atin slimitele: a fost aproape, dar n-a câștigat CL, nu l-a putut schimba pe M. Allegriși nu l-a putut „pensiona” pe Buffon (să-i iabanderola). Peste noapte, a luat-o pe cea de la Milan, unde a devenit repede zeu (furat din panteonul adversarilor) și pilonul noii construcții rossonero. Hm…!

E prea mult, nesănătos și sigur strică. Fostele mari vedete juventine (Baggio, Del Pierro) sunt surprinse de gestul lui Bonucci. Nu prea există explicație!

Însă ce zice Giorgio Chiellini, colegul și băiatul de treabă care „dă tare” în adversary (nu în colegi), proaspăt doctor în economie la Universitatea din Torino?

Cred căe fix diferența care contează!