Electric Castle

Ziua a 2-a Electric Castle a adus 38.000 de oameni la castelul Banffy GALERIE FOTO

Zi de zi, domeniile castelului Banffy sunt tot mai pline. În a doua zi Electric Castle, 38.000 de oameni au spus „da” invitației de a dansa în fața uneia dintre cele 9 scene sau a se relaxa la umbră într-unul din multele hide-out-uri din festival.

Două dintre cele mai energice momente ale zilei de ieri au fost oferite de două trupe cât se poate de diferite ca stil: Fanfare Ciocârlia, o adevărată orchestră a energiei și bunei dispoziții, și Dub Pistols, celebra trupă devenită deja rezidentă la Electric Castle. Britanicii sunt în plin turneu de aniversare a 20 de ani de carieră și au oferit un spectacol într-o formulă inedită, feat. Rodney, pe scena de la castel. Islandezii de la Gus Gus au strâns în fața aceleiași scene cel mai numeros public pe care l-au avut în România, iar Tommy Cash a umplut până la refuz scena acoperită Hangar by BT, cu o capacitate de 8.000 de persoane.

Unul din primii DJ despre care s-a putut spune cu adevărat că este un super-star, părinte al genului trance, Paul van Dyk a venit la Electric Castle cu un mesaj despre autenticitate: „Mă bucur că, după zeci de ani de carieră, am reușit să nu devin un produs de marketing. Sunt în continuare același om, același copil căruia îi plăcea muzica electronică înainte ca acest stil să existe cu adevărat, și ăsta e mesajul meu pentru fani: să se bucure de libertate, să rămână autentici, nu să se conformeze unui stil doar pentru că e la modă într-un anumit moment”, spune artistul care a fost de-a lungul carierei sale și rămâne și azi un adevărat trendsetter. Fidel acestor principii, Paul van Dyk a rămas alături de fani la finalul spectacolului, oferind autografe și pozând pentru nenumărate selfie-uri.


A început petrecerea

Azi, petrecerea s-a deschis încă de la ora 10 pe scena The Pitch by J&B Blending Spirits și de la ora 12 la Booha Mansion, un mod perfect de a începe ziua – sau de a încheia ziua precedentă pentru cei care au avut, cu adevărat, o noapte albă!

Pe scena principală show-urile încep la ora 17 cu Coma, urmați la 18:30 de una dintre cele mai neobișnuite trupe pe care participanții la festival vor avea ocazia să le vadă vreodată: Slamboree. Nu e suficient să spunem că îmbină breakbeat, dubstep sau drum & bass cu ritmuri specifice balcanilor și folk; Slamboree sunt o trupă care include artiști de circ și cascadori, de multe ori cu o echipă diferită în fiecare show pe care îl susțin, ceea ce înseamnă că spectacolul de pe scenă va fi unul pe care doar publicul Electric Castle va putea să îl vadă.


Cine mai cântă

Urmează Architects, o trupă cu o ascensiune fulminantă în ultimele luni, unul din cele mai așteptate nume de către fanii muzicii metal, care vine la Electric Castle în plin turneu cu cel mai recent album al lor, „All Gods have abandoned us”. Subcarpați promit să pună mulțimile în mișcare de la ora 22:30, iar apoi e momentul să îi întâmpinăm pe Alt-J, o trupă pe cât de tânără, pe atât de urmărită și apreciată inclusiv de celebrități din lumea muzicii, de la Aaron Paul la Ellie Goulding. Fanii Electric Castle vor asculta în premieră în România un mix unic de indie și rock progresiv și se vor recunoaște după semnul ∆, pe care trupa și l-a ales ca simbol și de la care îi vine numele – combinația de taste alt-J este cel mai simplu mod de a scrie acest semn pe un Mac.

După secole în care la castelul Banffy au locuit conți, azi e timpul unui duce: Adam George Dyment, o forță pe scena muzicii electronice! Single-urile lui “Need U (100%)” și “I Got U” au ajuns pe locul I în UK Singles Chart în 2013 și 2014, o performanță cu atât mai remarcabilă cu cât, în 2014, “Need U (100%)” a fost nominalizat și pentru un premiu Grammy, în categoria “Best Dance Recording”, iar artistul a ocupat și locul II al clasamentului UK Singles cu o a treia piesă, “Won’t Look Back”.


Fanii Twilight Saga și Harry Potter au astăzi întâlnire cu unul din personajele lor preferate, Jamie Campbell Bower, care a jucat rolul vampirului Caius în filmele Twilight și rolul vrăjitorului Gellert Grindewald în cel de-al șaptelea film din seria Harry Potter. “Azi, îl descoperim ca solist al trupei britanice punk-rock Counterfeit, alături de chitariștii Tristan Marmont și Sam Bower, basitul Roland Johnson și bateristul Jimmy Craig. Show-ul lor începe la ora 22 pe scena Hangar by BT și va fi urmat de Macanache & The Putreds, Troyboy, Etherwood și DWLS, ceea ce înseamnă că prognoza pentru această noapte este clară: se va dansa cel puțin până mâine dimineață la ora 6", spun organizatorii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter