monitorulcj.ro Menu

Actualitate

S-A AFLAT! Unde lucrau cei 250 de străini din Maroc, Mexic şi Paraguay, prinşi muncind LA NEGRU la Cluj? Cum justifică firma?

În urmă cu câteva zile, polițiștii de la imigrări au depistat 253 de străini din Maroc, Mexic și Paraguay care munceau la Cluj fără forme legale.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, controlul s-a desfășurat la SC Fujikura Automotive România SRL.

"În data de 30 mai, inspectorii de muncă au găsit în activitate, la unitatea de producţie din Dej a SC Fujikura Automotive România SRL un număr de 259 de cetăţeni străini ( 162 marocani, 48 mexicani, 49 paraguayeni)  fără avize de detaşare, persoane provenite de la societăţi comerciale ale grupului Fujikura din Maroc, Paraguay şi Mexic. Numărul  total al persoanelor, fără avize de detaşare, primite în unităţile de producţie din Dej ale Fujikura, aferent perioadei februarie-iunie 2017, a fost de 291 cetăţeni (184 marocani, 57 mexicani, 50 paraguayeni)", a declarat Daniel Păcurariu inspector șef ITM Cluj.

Reprezentanții ITM Cluj mai spun că, potrivit legii, prezenţa acestor lucrători străini pe teritoriul României,  care au făcut obiectul unui transfer în cadrul Grupului Fujikura, era posibilă exclusiv în baza unor avize de detaşare.

"Reprezentanţii angajatorului au afirmat că cetăţenii străini au desfăşurat, în principal, activităţi de instruire a personalului român (training) în domeniul de activitate al angajatorului român, respectiv fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule (cablaje auto). În fapt, la data controlului, inspectorii de muncă au constatat faptul că cetăţenii străini desfăşurau activităţi normale de producţie, fiind incluşi în fluxurile de producţie cablaje auto", a mai spus șeful ITM Cluj.

Fapta de primire la muncă a cetăţănilor străini fără avize de detaşare constituie contravenţie şi a fost sancţionată de inspectorii de muncă cu amendă contravenţională în cuantum de 100.000 lei, maximul permis de lege.

Pentru 150 de persoane din Maroc au fost emise decizii de returnare, fiind obligate să părăsească țara și, totodată, s-a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 6 luni. Detalii despre acest caz aici