Actualitate

Accident pe Traian Vuia. Și-a făcut mașina praf după ce a intrat cu ea într-un zid - FOTO

Un accident grav de circulație a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Cluj, un tânăr de 21 de ani nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu apă, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate. Trei persoane au fost rănite.

"În jurul orei 00.00 un conducător auto de 21 de ani din Cojocna, care circula cu autoturismul pe strada Traian Vuia pe direcția de mers înspre localitatea Apahida, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu apă, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcției de deplasare și a intra în impact cu un stâlp și cu gardul unui imobil. Conducătorul auto a scăpat nevătămat, a fost testat cu aparatul etilotest care a confirmat că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Au fost rănite trei persoane, un tânăr de 22 de ani, rănit grav, din Gilău, o tânără de 20 de ani din Gilău rănită ușor și o minoră de 16 ani din Cojocna, rănită ușor. Facem cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc accidentul", au declarat reprezentanții IPJ Cluj.


Autoturismul a fost avariat în proporție de 80%.

abonare newsletter