monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Accident pe strada Marinescu. S-a urcat băut la volan şi a pus în pericol viaţa a două persoane.

Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc marţi la Cluj.

Accident pe strada Marinescu. Două persoane rănite şi pagube de 10.000 de lei.

La data de 30 mai a.c., în jurul orei 05:00, în municipiul Cluj-Napoca, s-a produs un accident rutier soldat cu avarierea a trei vehicule şi rănirea uşoară a două  persoane.

Conform IPJ Cluj, un bărbat, de 24 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Marinescu, pe fondul consumului de alcool ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu două autoturisme parcate.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de peste 0.30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a pasagerilor din autoturismul condus de tânărul de 24 de ani.

Pagubele materiale au fost estimate la 10.000 de lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a pordus accidentul şi luarea măsurilor legale.