Actualitate

Până când se află Clujul şi Transilvania sub Cod Galben de ninsori

Meteorologii au emis o avertizare meteo valabilă pentru un interval de peste 24 de ore, potrivit căreia în Transilvania vor predomina ninsorile.

Avertizarea meteorologică a fost emisă ieri de Administraţia Naţională de Meteorologie şi este valabilă de astăzi, joi, 20 aprilie ora 9 până mâine, vineri 21 aprilie ora 14.

Sunt vizate fenomene precum „precipitaţii în general însemnate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă în zona de munte, intensificări ale vântului”.


„În intervalul menţionat vor fi precipitaţii mai ales în regiunile estice și centrale, unde cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp. În Moldova și Transilvania treptat vor predomina ninsorile, iar în zona deluroasă din sudul țării, precum și în deltă, vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă”, menţionează meteorologii.

„Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor atinge  55...65 km/h”, adaugă ei.


De asemenea specialiştii spun că vremea va fi deosebit de rece pentru acest interval în toate regiunile, „iar în cursul nopților de joi/vineri și vineri/sâmbătă local se va semnala brumă”.

Tot ieri meteorologii au emis o avertizare de Cod Portocaliu, valabilă pentru zone de munte din Transilvania, dar nu şi judeţul Cluj, respectiv pentru cea mai mare parte a Moldovei. Fenomenele vizate sunt precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare în Moldova, ninsori și strat de zăpadă consistent în zona Carpaților Orientali și Meridionali, intensificări ale vântului; 


De asemenea specialiştii au transmis marţi două avertizări meteorologice de precipitaţii abundente şi răcire accentuată a vremii, ca urmare a unui ciclon trans-balcanic care va traversa România în următoarele zile.

Ultimele Stiri
abonare newsletter