Actualitate

Premieră mondială. Un alpinist clujean vrea să deschidă o nouă rută pe una dintre cele mai dificile piramide din Himalaya - FOTO

Alpiniștii români Zsolt Torok (Arad) și Vlad Căpușan (Cluj) au pornit luni seara într-o nouă expediție în Himalaya. De data aceasta obiectivul este deschiderea unei rute noi pe fața sud-estică a vârfului Pumori 7.161m din zona Everest, una dintre cele mai dificile și periculoase piramide himalayene.

E fața de pe care s-au desprins avalanșele mortale ce au lovit tabăra de bază Everest la începutul sezonului de primăvară 2015, scrie HotNews. Pe Pumori au mai existat în trecut alte două tentative românești notabile realizate de Cornel "Coco" Galescu și Horia Colibășanu, ca parte a unor expediții internaționale, însă expediția lui Zsolt și Vlad va fi prima 100% românească de pe acest vârf.

Pe vârful Pumori se urcă rar chiar și pe rută normală, iar a deschide o rută nouă pe un munte atât de înalt și de dificil, aflat chiar "peste drum" de gigantul Everest, este o întreprindere foarte riscantă, dar cu un potențial foarte ridicat de recunoaștere, în caz de reușită, a alpinismului românesc la nivel internațional.


Zsolt Torok și Vlad Căpușan au deja câteva rezultate remarcabile împreună în Himalaya. Cel mai recent este un vârf urcat în premieră mondială, Peak5 (6.421m) anterior virgin, în toamna anului 2016. Anterior, ei au mai realizat o serie de premiere românești pe vârfuri foarte dificile din punct de vedere tehnic (Cholatse 6.440m și Kyajo Ri 6.186m), precum și numeroase rezultate foarte bune pe alte vârfuri mari ale lumii, în configurația altor echipe. Împreună au aproape 20 de ani de experiență în expediții pe munți înalți, mai ales în Himalaya.

CITEȘTE ȘI


Performanță pentru alpinistul clujean Vlad Căpușan. A escaladat un vârf neatins din Himalaya. „A fost mult mai greu decât ne-am închipuit inițial”

Ultimele Stiri
abonare newsletter