Actualitate

Cum va fi vremea de Paşte?

Meteorologii şi-au revizuit prognoza de acum câteva zile pentru Paşte.

Dacă iniţial anunţau vreme instabilă, acum Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că în prima şi a doua zi de Paşte, vremea va fi caldă, cu temperaturi normale pentru această perioadă, însă şansele de ploaie sunt mai mari în prima zi de Paşte.

În noaptea de Înviere, vremea va fi răcoroasă, cu temperaturi minime de 0 grade Celsius în estul Transilvaniei şi în jur de 8-9 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest. În Capitală, în noaptea de Înviere, temperaturile se vor situa în jurul valorilor de 5-7 grade Celsius, informează ANM.


"În prima şi a doua zi de Paşte, vom avea parte de temperaturi normale pentru data din calendar, maximele la nivelul ţării se vor situa între 14 şi 20 grade. Cele mai ridicate valori le aşteptăm în sudul ţării, însă se pare că probabilitatea de ploaie este mai ridicată în prima zi de Paşte, în majoritatea regiunilor", a declarat Mihai Timu, meteorolog de serviciu ANM, pentru Mediafax.

În Bucureşti, pe timpul zilei, temperaturile vor ajunge până la 19-20 grade, iar, în prima zi de Paşte, este posibil să apară şi ploi slabe.

abonare newsletter