Actualitate

Când încep lucrările la Spitalul Regional din Cluj

Comisarul european, Corina Creţu, a declarat, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, că din cele 400 de milioane de euro, disponibile pentru sistemul de sănătate din România, 150 de milioane sunt alocate celor trei spitale regionale.

"Avem o parte deja alocată, potrivit Programului Operaţional Regional, o importantă sumă de bani - aproape 400 de milioane de euro disponibilă pentru sectorul Sănătăţii în România şi din punctul nostru de vedere aceşti bani trebuie utilizaţi în timp util şi într-un mod cât mai eficient. Din această sumă, 150 de milioane sunt deja antamate pentru cele trei spitale regionale. Sunt bucuroasă că s-au stabilit deja locaţiile pentru cele trei spitale regionale la Iaşi, Cluj şi Craiova. Am salutat faptul că vom avea garanţia unor proiecte şi studii de fezabilitate de calitate din partea BEI, după care vor urma licitaţiile şi sperăm noi ca undeva în anul 2018 să înceapă construcţia propriu-zisă", a declarat după întâlnirea cu minstrul Sănătăţii, Corina Creţu, comisar european pe politici regionale.

250 de milioane de euro vor fi folosite pentru reamenajarea şi renovarea a 280 de unităţi medicale.


După discuţia avută cu Corina Creţu, ministrul Sănătăţii a explicat că lucrurile se desfăşoară conform planului şi că nu vor fi motive care să ducă la amânarea construcţiei celor trei spitale regionale.

"Calendarul Băncii Eurpene de Investiţii spune că cel târziu în luna martie, aceste studii de fezabilitate vor fi livrate Ministerului Sănătăţii şi am promisiunea că aplicaţia pentru a accesa fondurile va fi gata la sfârşitul acestui an. Lucrurile vor merge în paralel şi cu BEI şi cu echipa de la Comisia Europeană. Lucrurile vor merge în paralele, în aşa fel încât să nu pierdem timp. Nu vreau să avansez termene nerealiste. Am convenit cu comisia că ne ne vor trimite mult mai repede scrisoare de parcurs cu privire la condiţionalităţile ex-ante. Condiţionalităţile sunt îndeplinite, însă dânşii doresc câteva detalii suplimentare care nu erau prevăzute în cerinţele iniţiale, dar le trasmitem şi nu mai există un pericol pentru neridicarea acestor spitale regionale", a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.


Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a avut întâlniri, miercuri, şi cu alţi miniştrii, dar şi cu premierul Sorin Grindeanu, iar vineri va avea o discuţie cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

abonare newsletter